Tânăr, prins de trei ori fără permis, în aceeași noapte

Sofer
Sofer

 Un tânăr de 28 de ani, care nu are permis de conducere, a fost prins de trei ori în noaptea de sâmbătă spre duminică la volan pe străzile din Timișoara. Ultima dată, polițiștii l-au urmărit 40 de kilometri, până când bărbatul s-a oprit cu mașina într-un gard.

Potrivit IPJ Timiș, duminică dimineaţa, în jurul orei 4.00, pe o stradă din Timișoara poliţiştii au făcut semn unui șofer să oprească. Acesta însă a ignorat semnalele, iar oamenii legii au pornit în urmărirea lui.

După 40 de kilometri, în localitatea Denta, șoferul a pierdut controlul maşinii şi a lovit un gard.

Reprezentanții IPJ Timiș susțin că, în urma verificărilor, oamenii legii au constatat că bărbatul aflat la volan nu are permis de conducere și că mai fusese prins, în aceeași noapte, încă de două ori de echipaje ale poliției.

„În urma verificării în bazele de date, a rezultat faptul că bărbatul, în vârstă de 28 de ani, nu deţine permis de conducere. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis. În noaptea de 8 spre 9 a mai fost oprit de două ori. De fiecare dată s-a întocmit dosar penal”, a transmis Poliția Timiș, conform Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel