Un tânăr de 21 de ani a fost reţinut, pentru că ar fi agresat sexual două adolescente pe stradă.
Poliţiştii din Oradea anunță că au identificat duminică un tânăr de 21 de ani, din localitatea Sântandrei, judeţul Bihor, bănuit de agresiune sexuală.
Oamenii legii îl bănuiesc pe acesta că, în noaptea de 21 iulie a.c., în jurul orei 00.05, a agresat-o sexual pe o tânără de 16 ani, din Sântandrei, în timp ce aceasta mergea pe jos, spre casă, în localitatea de domiciliu, în sensul că i-a pus mâna la gură, iar apoi ar fi atins-o în zona intimă.
În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii îl mai bănuiesc pe tânăr că, patru zile mai târziu, aflat pe un moped pe drumul public din Sântandrei, fără să aibă permis de conducere, ar fi atins-o cu palma în zona intimă pe o altă minoră, de 15 ani, localnică, care mergea pe jos, înspre casă.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar luni este prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu