Femeia găsită moartă, duminică dimineaţă, într-un parc din municipiul Mangalia a fost identificată.
Este vorba de o tânără de 18 de ani din judeţul Vaslui, fiind reţinută de către poliţişti ca principal suspect o altă tânără de aceeaşi vârstă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, Olimpia Ceară.
Potrivit sursei citate, victima are 18 ani şi este din judeţul Vaslui. Aceasta ar fi fost ucisă. 'În cauză au fost efectuate cercetări şi investigaţii de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic şi Poliţiei municipiului Mangalia, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. În urma acestora, a fost stabilită identitatea persoanei vătămate, ca fiind o femeie, de 18 ani, din judeţul Vaslui', a precizat oficialul IPJ Constanţa.
De asemenea, poliţiştii din Constanţa au reţinut o altă tânără, de 18 de ani, care este considerat principalul suspect al crimei. Faţă de aceasta din urmă se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, ancheta derulându-se sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a mai menţionat sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu