"Tu şi cu mine formăm o echipă": fostul preşedinte american Barack Obama a primit-o la Washington pe Greta Thunberg, tânăra devenită simbol al luptei pentru climă, a anunţat Obama pe contul său de Twitter, informează miercuri AFP.
Obama a salutat în adolescenta de 16 ani "una dintre cele mai mai apărătoare ale planetei noastre".
Greta Thunberg se află în vizită în SUA după ce a traversat Atlanticul la bordul unui velier cu emisii de carbon zero.
Organizaţia fostului preşedinte, Obama Foundation, a difuzat pe reţelele sociale o înregistrare video a întrevederii lor.
"Nimeni nu este prea mic pentru a avea impact şi a schimba lumea, şi atunci faceţi ceea ce puteţi", afirmă în această înregistrare deja celebra militanta suedeză, îmbrăcată într-un hanorac albastru închis cu glugă.
"Tu şi cu mine, noi formăm o echipă", îi răspunde democratul, înainte de a-i propune un "fist bump", gest relaxat de salut "pumn contra pumn". "Conştientă de faptul că generaţia sa va fi cel mai dur afectată de schimbările climatice, ei nu-i este frică să ceară ca măsuri concrete să fie luate", a aplaudat fostul preşedinte american.
Vinerea trecută, Greta Thunberg a participat la o manifestaţie a tinerilor asupra climei, în faţa Casei Albe, înainte de marşul prevăzut să aibă loc la New York la 20 septembrie, menit să facă presiune asupra liderilor lumii întregi ce vor participa, în 23 septembrie, la Summitul ONU asupra climei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News