O tânără din străinătate a făcut dezvăluiri incredibile despre situațiile prin care a trecut ca însoțitor de zbor și despre experiența pe avion.
O femeie care a lucrat timp de șase ani ca stewardesă, a făcut dezvăluiri incredibile, sub protecția anonimatului, despre cele mai ciudate momente la care a fost nevoită să asiste în timpul călătoriilor, dar și despre neregulile din avion.
Într-un interviu pentru Metro.co.uk, ea a spus că înainte de aterizare, căștile sunt strânse și puse într-o pungă, iar ulterior ajung într-un departament din aeroport în care muncitori plătiți prost le deznoadă și le curăță pentru a putea fi resigilate și refolosite.
În plus, spune că avioanele sunt, în principiu, destul de murdare: "Husa de pe scaune este înlocuită doar dacă s-a vomitat pe ea sau a fost pătată de altă secreții. Cum avioanele sunt în continuă mișcare, curățăm doar mizeria evidentă. Unii pasageri se duc la baie desculți... nu e ceva ce aș recomanda".
Potrivit ei, tot înainte de aterizare, toate băuturile, de la sucuri, până la cele mai scumpe sticle de șampanie, sunt aruncate.
"Mi se pare o risipă, chiar nu-mi plăcea să fac asta. Când vine vorba de mâncăruri calde, care nu au fost atinse, acestea rămân în cuptor până le recuperează echipa de catering", a spus fosta însoțitoare de zbor.
Însoțitoarea de zbor spune că a întâlnit o mulțime de oameni care se dau bolnavi doar pentru a primi un loc mai bun în avion.
"În anumite cazuri, le spunem că vor fi întorși din drum pentru a nu pune în pericol sănătatea celorlalți pasageri. Am avut această discuție cu o mulțime de pasageri care îmi spuneau că sunt prea bolnavi pentru a zbura la clasa economy și voiau un loc la business. Nu vă imaginați ce repede își reveneau și se opreau din văitat", a povestit ea.
"Compania noastră avea un departament pe care noi îl poreclisem poliția modei, iar oamenii ăștia ne cercetau ca niște polițiști, încercând să găsească un defect cât de mic la coafurile noastre, la ținute, la felul în care eram machiate. Întotdeauna trebuia să folosesc ruj, fond de ten, creion de ochi, mascara și, neapărat, lac de unghii", a mai spus.
"De-a lungul a șase ani am asistat la trei decese și o logodnă. Cererea în căsătorie a fost minunată. Pasagerul de la clasa business ne-a rugat să-i servim iubitei lui un pahar cu șampanie în care a pus un inel, apoi s-a așezat în genunchi.
Pe de altă parte, morțile la care am asistat au fost traumatizante. Cel mai rău a fost când o fetiță de patru ani a murit la scurt timp după decolare, pe ruta spre Germania. Nu am încetat manevrele de resuscitare nici măcar în timpul aterizării. Mama a rămas surprinzător de calmă, dar la un moment dat a cedat și a scos cel mai agonizant țipăt când a văzut cum copilul era înfășurat într-o pătură", spune ea.
Însoțitoarea de zbor a dezvăluit că echipajul are locuri secrete de dormit. Mai exact, spune ea, "în avioanele Boeing 777, există o ușă secretă care poate fi deschisă cu un cod special. Când deschizi ușa, urci niște scări și găsești 8 cușete spațioase în care stewardesele pot trage un pui de somn".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu