Tânărul care a lovit o mamă și fiica ei pe o trecere de pietoni din Ploiești era drogat

O femeie şi fiica ei în vârstă de 6 ani au fost accidentate, sâmbătă seară, în timp ce traversau o stradă din zona de nord a municipiului Ploieşti, femeia fiind grav rănită. Șoferul a fost reținut de polițiști pentru că era drogat.

Publicitate

„Întrucât la testarea tânărului cu aparatul DrugTest, acesta a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism, și totodată, având în vedere întreg materialul probatoriu administrat, noaptea trecută, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore”, informează IPJ Prahova.

Bărbatul va fi prezentat instanței cu propunerere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. 

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, evenimentul rutier a avut loc pe Şoseaua Nordului din Ploieşti.

O femeie în vârstă de 40 de ani şi fiica ei de 6 ani au fost lovite de un autoturism condus de un şofer de 24 de ani, în timp ce traversau partea carosabilă.

Surse de la faţa locului au precizat că cele două se aflau pe trecerea de pietoni.

Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, femeia fiind grav rănită.

Inițial șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. 

Accident și între Moeciu de Sus și Moeciu de Jos 

Un tânăr de 19 ani, din localitatea braşoveană Feldioara, a ajuns în stare gravă la spital, după ce, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, aflat la volanul unei maşini, a intrat într-un gard de beton.

Conform IPJ Braşov, accidentul a avut loc pe DN 73, între Moeciu de Sus şi Moeciu de Jos.

Potrivit poliţiştilor, din cauza stării medicale în care se afla, şoferul nu a putut fi testat pentru a se stabili dacă a consumat alcool sau substanţe psihoactive.

"La faţa locului au fost direcţionate echipaje ale Poliţiei Staţiunii Bran, care au stabilit, până la acest moment, că în accident a fost implicat un singur autoturism, care circula dinspre Moeciu de Sus spre Moeciu de Jos şi a intrat într-un gard de beton. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, un tânăr de 19 ani, din localitatea Fundata, care a fost transportat la o unitate medicală. Din cauza stării sale medicale, acesta nu a putut fi testat din punct de vedere al prezenţei în organism a alcoolului sau a substanţelor psihoactive" a transmis, duminică, IPJ Braşov.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului rutier, a menţionat sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel