Țapardel, întâlnire cu Mariya Gabriel, comisar european: Dovada că...

Claudia Țapardel a avut o întrevedere cu Mariya Gabriel, Comisarul European pentru Piață Digitală.

Săptămâna aceasta la Strasbourg europarlamentarul social-democrat Claudia Țapardel a avut o întâlnire bilaterală cu Comisarul European pentru Piață Digitală, Mariya Gabriel, în cadrul căreia a abordat o serie de teme de actualitate pentru România și Uniunea Europeană, în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. În cadrul reuniunii, eurodeputatul Claudia Țapardel a adus în discuție câteva aspecte importante cu privire la sectorul de transport și turism, dezvoltarea sectorului antreprenorial, precum și cu privire la provocările aduse de piața digitală europeană pentru aceste domenii de activitate.


În cadrul întrevederii, discuțiile s-au axat cu precădere pe reglementarea mediului digital la nivel european în contextul provocărilor ce rezultă din evoluția extrem de rapidă a tehnologiilor digitale și a consensului că digitalizarea reprezintă viitorul Europei. În acest sens, eurodeputatul PSD, în calitate de raportor din partea Comisiei pentru Transporturi din Parlamentul European pe dosarul privind „Promovarea transparenței și echității între furnizorii de servicii și platformele online", a salutat finalizarea cu succes a acestui dosar în cadrul trialogurilor. Acest dosar reglementează la nivel european modul în care operează agenții economici pe platformele online și va asigura un echilibru între formele tradiționale de business, și cele bazate exclusiv pe tehnologiile digitale.

Citește și: Referendum cu miză uriașă. Alex Coita: Cadou otrăvit pentru PNL

"Avem nevoie de un cadrul legal comunitar"

"Mă bucur foarte mult că un dosar atât de important și totodată foarte sensibil a fost finalizat pe durata Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Consider că este o dovadă de o foarte bună colaborare interinstituțională, iar Președinția Română a gestionat cu succes un dosar care reprezintă totodată și primul instrument legislativ la nivel european ce reglementează economia digitală. Încă de la începutul mandatului meu de europarlamentar, am insistat asupra faptului că avem nevoie de un cadrul legal comunitar care să aibă în vedere, pe de o parte, protejarea modelelor de business tradiționale astfel încât acestea să nu aibă de suferit în urma digitalizării iar pe de altă parte, pentru evitarea fragmentării pieței europene", a declarat europarlamentarul social-democrat Claudia Țapardel.

"O inițiativă foarte bună în acest sens este WiFi 4EU"


Europarlamentarul consideră că este de necontestat faptul că economia digitală joacă un rol important în susținerea activității anumitor sectoare economice, precum transporturile și turismul, acestea fiind în esența lor industrii transfrontaliere și foarte dependente de mediul online. De aceea, este foarte important să reușim să ținem pasul cu evoluția foarte rapidă a tehnologiilor digitale și să creăm un cadru propice prin care acestea să vină în sprijinul acestor industrii și să complementeze dezvoltarea lor.

În calitate de raportor pe numeroase dosare ce țin de impactul digitalizării asupra economiei europene, precum „Agenda europeană pentru economia colaborativă" sau "Conectivitatea la internet a comunităților locale (WIFI4EU)", europarlamentarul a subliniat importanța utilizării instrumentelor digitale și a platformelor online pentru promovarea și dezvoltarea turismului european, dar și în susținerea conectivității europene.


"În calitate de Co-Președinte al Intergrupului pentru Dezvoltatea Turismului din PE, am dorit să subliniez aportul semnificativ la bugetului Uniunii Europene al industriei de turism. Consider că este absolut necesar ca la nivel european să avem linii de finanțare directe pentru acest sector, pentru ca regiunile să se poată promova. O inițiativă foarte bună în acest sens este WiFi 4EU, un dosar pe care am fost desemnată raportor în cadrul Comisiei pentru Transporturi și Turism. Datorită acestui program, 224 de comunități locale din România au putut să instaleze puncte de WiFi gratuite", a precizat europarlamentarul Claudia Țapardel.


Comisarul European a anunțat că la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie va avea loc un nou apel pentru programul WiFi4EU, prin intermediul căruia comunitățile locale pot primi vouchere cu o valoare de 15.000 de euro, pentru a instala puncte de acces WiFi în spațiile publice. Punctele de wi-fi gratuite contribuie semnificativ la îmbunătățirea experienței turiștilor care astfel au acces imediat la informații precum programul de vizită al anumitor obiective turistice sau al rețelei locale de transport.


Din punctul meu de vedere, România se poate mândri cu faptul că este a cincea țară din lume și a treia din Europa în ceea ce privește viteza la internet. Mai mult decât atât, se poate mândri și cu capitalul uman din domeniul ITC. Tinerii IT-iști români sunt deja renumiți pentru performanțele lor și sunt convinsă că implicarea lor va duce la crearea primelor platforme și aplicații românești care vor revoluționa la nivel mondial activitatea anumitor sectoare economice. Am convingerea că România, cu sprijinul Comisiei Europene, poate fi un vârf de lance al economiei digitale la nivel european!" a precizat europarlamentarul PSD Claudia Țapardel.

Acord comun cu Parlamentul European


Tot astăzi, Președinția Română a ajuns la un acord comun cu Parlamentul European privind Programul Europa Digitală care vizează investiții de 9,2 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, și care se va concentra pe consolidarea capacităților în Europa în ceea ce privește inteligența artificială, securitatea cibernetică, dar și competențele digitale avansate.


„Este o veste extraordinară și mă bucur că Președinția Română face progrese semnificative în ceea ce privește atingerea obiectivului unei piețe digitale integrate, precum și în îmbunătățirea competitivității internaționale a Uniunii Europene. România susține pe deplin acest program și îmi doresc ca din 2020 și țara noastră să beneficieze de cât mai multe fonduri din acest program", a precizat europarlamentarul social-democrat Claudia Țapardel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel