Ministrul francez de Interne Gérald Darmanin a spus că 'Rusia este astăzi principalul inamic' al Franţei 'în războiul informaţional, de agresivitate pe teritoriu', conform AFP.
Vorbind în faţa unei comisii a Senatului cu privire la creşterea actelor antisemite, Ministrul de Interne a zis, în faţa unei comisii a Senatului, despre creşterea actelor antisemite, menționând 'ingerenţe străine'. El a zius că 'prima ameninţare e o ameninţare rusă. Fără îndoială'
Gérald Darmanin a vorbit și despre cazul inscripţiilor cu steaua lui David care au apărut pe clădiri dintr-o regiune pariziană în luna octombrie 2023. Ministrul a reiterat faptul că este rezultatul 'proxy' (intermediari) ruşi, spunând că aceasta un tip de ingerinţă.
'Este o formă de spionaj 2.0, 3.0 şi pe care trebuie să o combatem pentru că cel mai rău este să nu cunoaştem originea acestor atacuri pe care le suferim pe teritoriul nostru', a mai zis ministrul.
Săptămâna trecută, o sursă apropiată dosarului a spus pentru AFP că această operaţiune cu steaua lui David, inscripţionată pe clădiri din Paris, a fost condusă de serviciile de securitate ruse (FSB), confirmând informaţii apărute în din ziarul Le Monde.
În acest caz, un cuplu din Republica Moldova a fost arestat. Presupusul organizator, un om de afaceri moldovean pro-rus, a fost identificat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News