Țara care RELAXEAZĂ măsurile de restricție și scurtează izolarea, deși cazurile de COVID-19 sunt în creștere

În timp ce multe țări înăspresc restricțiile din cauza creșterii numărului de infectări, una dintre țări a ales să reducă restricțiile. 

Belgia a anunţat miercuri relaxarea unor măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus, deşi numărul de cazuri este în creştere, informează Reuters. Astfel, nu va mai fi obligatorie purtarea măştilor în spaţii deschise, iar perioada de autoizolare a celor care au intrat în contact cu persoane infectate se va reduce la şapte zile.

Premierul Sophie Wilmes a anunţat măsurile într-o conferinţă de presă și a precizat că perioada de carantină voluntară va scădea de la 1 octombrie. Totodată, el a menționat că purtarea măștii de protecție va fi în continuare obligatorie în magazine, cinematografe, mijloacele de transport în comun şi pe străzile aglomerate.

„Purtarea unei măști este foarte importantă în gestionarea epidemiei. Cu toate acestea, nu are rost să o impunem peste tot, tot timpul", a declarat Wilmes reporterilor la Bruxelles.

Belgia a înregistrat în medie 1.374 de noi infecții pe zi în ultima săptămână.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel