Publicitate
Pare greu de crezut, dar există o țară care, la sfârșitul lunii ianuarie, va avea mai mulți kilometri de autostradă construiți decât întreaga Europă. Este vorba despre China, scrie capital.ro.
Astfel, China va avea 91.500 de km de autostradă, adică peste nivelul actual al reţelei existente pe întregul continent european, nu doar în Uniunea Europeană.
Provincia cu cei mai mulţi km de autostradă din China este Henan (peste 6.000 de km), în timp ce provincia cu cea mai redusă reţea de autostrăzi are „doar” 700 de km, adică mai mult decât există în România la momentul actual.
Sursa remarcă faptul că, în doar trei zile, între 27 şi 29 septembrie 2012, chinezii au inaugurat tronsoane însumând 627 de km, mai mult decât a construit România după Revoluţie. Per total, chinezii au construit, în 2011, 11.000 km de autostrăzi şi alţi 63.000 km de drumuri şi şosele. De asemenea, au fost reabilitați 190.000 de km de drumuri.
Deşi cifrele pot părea impresionante, numărul foarte mare de autostrăzi prezintă şi dezavantaje pentru China. „Multe dintre autostrăzi au un trafic mult sub aşteptări, în timp ce costurile de întreţinere sunt foarte mari”, a declarat Yan Ji, director de investiţii la HSBC Jintrust Fund Management Co. De asemenea, au existat mai multe cazuri în care podurile sau diferite tronsoane de drum s-au prăbuşit la scurt timp de la inaugurare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu