Titi Aur, specialist în conducere defensivă, a făcut o comparație între prerogativele pe care poliția le are în diferite țări atunci când oamenii legii sesizează o ilegalitate în trafic iar șoferul nu oprește.
Când vine vorba de atribuțiile pe care Poliția le are în trafic atunci când un șofer comite o ilegalitate și refuză să oprească la semnalele oamenilor legii, există diferențe majore între țări. Titi Aur a făcut o comparație între modul în care legea se aplică în România și în alte state și pregătirea pe care polițiștii o au în a putea urmări cu profesionalism un infractor.
„Când auzi sirena și vezi girofarul, e clar că trebuie să faci loc, însă dacă are loc o urmărire, faci loc și infractorului sau celui care fuge cu mașina. În Australia de exemplu, Poliția nu are voie să urmărească mașina. În cazul în care cineva face o infracțiune, nu este urmărit. Motivul e legat de faptul că au fost foarte mulți copii care furau mașina părinților, o conduceau ilegal, venea Poliția după ei și făceau accidente, iar unii chiar mureau. Din cauza acestui lucru s-a luat decizia ca Poliția să nu mai aibă voie să urmărească.
În SUA te urmărește Poliția până te aruncă de pe șosea. Polițiștii sunt antrenați special pentru asta.
Polițiștii din România au început acum un program de pregătire, iar în țara noastră se urmărește mașina infractoare.“, a spus Titi Aur, după care a comentat niște imagini difuzate în cadrul emisiunii „De Ce Conducem“.
„În cazul de față, cel care e la volan, sigur are niște probleme, fie de sănătate la cap, fie e băut, drogat sau nu are permis. Din păcate, legea la noi nu este aspră. El va fi sancționat că nu a oprit la semnal. Dacă nu are alte probleme, nici măcar nu e sancțiunea foarte mare, doar suspendare.
Totuși, tind să cred că e mai mult de atât, având în vedere că l-au scos din mașină și l-au încătușat. Probabil polițiștii știau mai multe despre el.
Sunt situații cu care Poliția se confruntă, iar eu susțin de fiecare dată că serviciile speciale trebuie neapărat să facă programe de pregătire speciale, pentru că atunci când ești într-o astfel de acțiune, pe lângă faptul că ești șoferul care conduci mașina, ești în stresul că urmează să te lupți cumva, mai mult sau mai puțin direct, cu un infractor care poate fi băut, drogat, înarmat etc. Tu trebuie să faci niște antrenamente ca să poți stăpâni mașina din reflex. Acest antrenament îl au doar piloții de curse, care stăpânesc din reflex mașina și pot să se concentreze. Adevărații pregătiți pentru astfel de acțiuni ar fi niște polițiști care sunt și piloți de curse.
În SUA, polițiștii fac antrenamente speciale pentru astfel de urmăriri. Până acum 2 ani, Poliția Română nu făcea niciun fel de pregătire. Acum au început un program, și-au construit un poligon, dar a trebui și pregătire specială pentru astfel de acțiuni“, a spus Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu