Țara în care săptămâna de lucru de 4 zile a îmbunătățit sănătatea angajaților

foto: Freepik
foto: Freepik

Un program pilot arată că săptămâna de patru zile pare a fi în avantajul spaniolilor.

Săptămâna de lucru de patru zile a îmbunătățit considerabil sănătatea angajaților spanioli, reducând stresul și emisiile de combustibil, și având beneficii pentru copii, a arătat un program pilot, potrivit Reuters.

În orașul de coastă Valencia - al treilea cel mai mare oraș din Spania cu peste 800.000 de locuitori - s-a hotărât ca sărbătorile legale să aibă loc în patru luni consecutive între 10 aprilie și 7 mai anul acesta. Această decizie a afectat 360.000 de angajați.

Cei mai mulți participanți s-au folosit de weekend-urile lungi pentru a-și dezvolta obiceiuri mai sănătoase, cum ar fi practicarea sportului, odihna și consumul de mâncare gătită, conform unei comisii independente de experți în sănătate și științe sociale care au evaluat programul.

Ce s-a schimbat

Datele au arătat o îmbunătățire a stării de sănătate, niveluri mai scăzute de stres și o dispoziție mai bună, se arată în raport.

De asemenea, traficul mai scăzut în cele trei zile libere a dus la o mai bună calitate a aerului în cele patru luni de luni din perioada programului, deoarece s-a emis mai puțin dioxid de azot, conform măsurătorilor zilnice a emisiilor orașului.

Cu toate acestea, fumătorii și consumatorii de alcool au avut de suferit. Cei cu aceste vicii au intensificat fumatul și au băut mai mult.

Un procent mare dintre cei chestionați au spus că sunt mai predispuși să citească, să studieze, să vizioneze filme și să își urmeze hobby-urile precum fotografia, muzica sau pictura, a menționat comisia. Nu s-a specificat procentul.

Copiii au beneficiat cel mai mult de noul program de muncă al părinților. Au petrecut mai mult timp în familie, s-au conectat mai puternic la cei din casă și și-au îmbunătățit rezultatele la școală.

În timp ce sectoarele de turism s-au servit mai mulți clienți în weekend-urile prelungite, comercianții au raportat o scădere a vânzărilor, iar serviciile medicale de urgență au fost suprasolicitate, deoarece mai mulți lucrători din domeniul sănătății au luat concediu, se menționează în raport.

Proiectul a fost conceput de coaliția de stânga Compromis, alcătuită din partide progresiste, verzi și regionaliste.

Anul trecut, guvernul spaniol a lansat un proiect similar pe doi ani, concentrat pe companiile industriale mici și mijlocii la nivel național.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel