Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat discursul pe care Regele Charles l-a susținut, cu ocazia vizitei sale în România.
"Aveţi un discurs corect, foarte bine structurat al președintelui Klaus Iohannis şi aveţi un discurs strălucitor al Majestăţii Sale, Charles al II-lea. Chestiunea asta - Țară de glorii, țară de dor... Păi, cuvântul "dor" nu are traducere în multe limbi, trebuie să îl înţelegi fundamental. Probabil că Majestatea Sa îl înţelege, că nu l-a ales întâmplător. Este genul de discuţie care se duce pe toate agenţiile de presă, din Londra până în Beijing, şi până în Canberra, şi până unde vreţi dumneavoastră, în Washington sau în Québec. Peste tot pe planetă aceste cuvinte merg şi ziariştii vor fi nevoiţi să le şi explice. Este un discurs strălucitor. Este o vizită privată în care Majestatea Sa probabil că nu doreşte să fie deranjat, în următoarele 5 zile, dar nici o vizită de stat la cel mai înalt nivel nu putea să fie peste ce a fost acum.
Poporul român este poporul de suflet al Majestăţii Sale. Gândiţi-vă la britanicul standard-mediu, cum avem şi noi românii standard-mediu, care citeşte Daily Telegraph, mâine, poate ediţia pe hârtie. Citeşte acest discurs şi ce îi spune lui Suzanne, soţia sa şi celor doi copii? "Hai şi noi în România că, uite, Regele spune că e foarte bine acolo. Că, dacă a spus Regele, înseamnă că aşa este", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3 CNN.
Cât despre folosirea unui fragment din poezia Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, în discursul său, analistul politic a punct: "O poezie aleasă perfect! Poet naţional (n.r. Mihai Eminescu)l! Aleasă cu acul, cu microscopul."
De asemenea, Bogdan Chirieac a comentat și alegerea președintelui Klaus Iohannis de a cita dintr-un sătean din Transilvania care i-ar fi povestit că Regele Charles nu ar avea nevoie de traducere când merge acolo, atât de puternică fiind conexiunea.
"A fost bucăţica strălucită din discursul corect al președintelui Iohannis. Eu aş fi început cu acest lucru, fiindcă şi Majestatea Sa a început, în discursul pe care l-a susţinut, cu sublinierea legăturilor de rudenie pe care le are în România. Regele Mihai al României şi tatăl sau, Prinţul Philip, au petrecut nenumărate vacanţa la Mamaia, la Hotelul Rex, în față acolo, la castel, la vila regală de acolo. A făcut această trimitere către sângele comun dintre cei doi monarhi. Şi a subliniat: "Era vărul tatălui meu". S-a dus în această zona. Frumoasă această zicere a preşedintelui Iohannis vizavi de sătenii care nu au nevoie de traducere atunci când se adresează Majestăţii Sale", a spus analistul politic Bogdan Chirieac.
Vezi și: Regele Charles, în România. Discursul lui Klaus Iohannis
"Nu pot descrie plăcerea pe care o am vizitând încă o dată România. Cred că au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această țară remarcabilă Când am venit aici, și chiar dinainte, am șimțit o legătură profundă cu România. Regele României era vărul regelui Marii Britanii, iar regina Maria era, de asemenea, descendentă a familiei regale britanice. Tatăl meu a fost vărul regelui Mihai și au avut amintiri din copilăria comună petrecută ici
Așadar, pot să spun că întotdeauna m-am simțit acasă în România. În toți acești ani am avut bucuria de a putea călători prin toată țara și am întâlnit români din toate domeniile Am fost martor la prima mână a dezvoltării extraordinare care a avut loc.
Am fost impresionat de reprezentanții tinerei generații. Am fost inspirat de oamenii pe care i-am întâlnit, care lucrează neobosit pentru ceilalți. Sunt eforturi de a-i sprijini pe tineri. Încă din anii 90 am devenit prietenii lor. Este atât de impresionant să vezi câți voluntari lucrează an de an cu atâta dragoste și dedicare pentru monumentele istorice, pentru a ajuta la păstrarea arhitecturii României.
Am ajuns să iubesc România - cultura și arta, patrimoniul, istoria, peisajele. "Țară de glorii, țară de dor". România și-a păstrat pădurile, peisajele rurale și modele d agricultură sustenabilă. În continuare, aici sunt specii care au dispărut din Europa. Prețuiesc prietenii din România. Sunt foarte recunoscător pentru numeroșii oameni care fac bine pentru comunitățile din toată țara. Am putut, de asemenea, să văd în România un sprijin deosebit de generos pentru prietenii din Ucraina.
Am venit în România atâția ani pentru că am simțit apropierea de poporul român, pentru suferințele din cel de-al Doilea Război Mondial și am ținut să amintesc oamenilor de ce România e o țară atât de populară. Azi, nu mai e nevoie să amintim oamenilor, pentru că din ce în ce mai mulți britanici vin în România. Legăturile noastre de prietenie sunt mai puternice astăzi decât oricând de-a lungul istoriei și abia aștept să îmi joc și eu rolul în strângerea lor și mai puternică în viitor."
-
"Domnule Presedinte, doamnelor si domnilor,
[Mr President, Ladies and Gentlemen]
Mr President, Ladies and Gentlemen,
I cannot describe what great pleasure it gives me to be visiting Romania once again. Thank you, Mr. President, for your kind words and your immense generosity in hosting this reception.
I can scarcely believe that twenty-five years have gone by since my first visit to this most remarkable country, although even before I came here I felt a deep connection to Romania. Your own much-loved Queen Marie was, as you well know, the first cousin of my great-grandfather King George V, while Queen Mary, my great-grandmother – whom I remember well – was descended from Countess Claudia Rhedey with links that go back deep into Romania’s history, and of course my father was a first cousin of King Mihai and cherished memories of their playing together as children here. So, if I may say so, I have always felt rather at home in Romania!
Throughout all these years, I have had the joy of being able to travel widely across the country and to meet Romanians from many walks of life. This has afforded me the opportunity to witness, at first hand, the extraordinary development which has taken place and which is, I must say, a testament to your innovation, energy and resilience. I have met and been most impressed by a new generation of young, enterprising and resourceful Romanians who are meeting the challenges of the modern world, working with flair in all areas from technology and eco-tourism, and environmental protection to the production of environmentally-friendly building materials and techniques.
I have also been inspired by the many people I have met who have tirelessly worked for others. From FARA, whose efforts to support young people in the most difficult circumstances I first encountered in the early nineteen nineties – and moved me to become their Patron twenty-three years ago – to, more recently, Associata Monumentum, whose work to train craftspeople and architects across Romania has been supported by The Prince’s Foundation. It is so impressive to see how many young volunteers work every year with such love and dedication, and attention to detail, with their ‘Ambulance for Historic Monuments’ to help preserve Romania’s wonderfully diverse architectural inheritance.
As I have said before, I have come to love Romania – your culture and art, your heritage and history, your sweeping landscapes and priceless biodiversity, this “tara de glorii, tara de dor”, if I may paraphrase your national poet, Mihai Eminescu. Romania has retained, in its ancient forests, pristine countryside, and through some remarkable examples of sustainable farming, an incomparable richness of Nature. This is still home to many species of flora and fauna that have disappeared, or are threatened elsewhere in Europe and the world, which makes it all the more precious.
But most of all, I cherish my Romanian friends here. I am enormously grateful to many people in this audience for their kind help on so many occasions, and for their support for projects which are doing so much good in communities throughout the country. On my last visit here I was also able to see something of Romania’s incredibly generous support to all our Ukrainian friends.
Mr. President, Ladies and Gentlemen, I came to Romania all those years ago because I felt deeply for what so many Romanians had been through since the Second World War and how you had suffered so much. I particularly wanted to remind the world of everything that has always made Romania such a special country. Today, we need no reminding. More and more Britons visit Romania every year, and over a million Romanians play a crucially important part in British life. Our bonds of friendship are as strong today as they have ever been in our long histories, and I look forward to seeing them playing my part in seeing them strengthen even further in the future."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu