Țara vecină cu România care interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli

Foto: Freepik
Foto: Freepik

O țară vecină cu România a luat o decizie cu privire la utilizarea telefoanelor mobile în unitățile de învățământ.

 

Este vorba despre Ungaria. Țara lui Viktor Orban va interzice, începând cu data de 1 septembrie 2024, folosirea telefoanelor mobile, dar şi a celorlalte dispozitive cu acces la internet de către elevii din şcolile primare şi școlile secundare, cu unele excepţii, transmite vineri agenţia EFE.

Ce hotărăște ordinul

Telefoanele mobile şi celelalte dispozitive cu acces la internet trebuie predate profesorilor la intrarea în unitățile de învăţământ, urmând să fie restituite elevilor la finalizarea orelor, conform unui ordin publicat joi seară şi care hotărăște faptul că telefoanele mobile şi celelalte dispozitive cu acces la internet, dar şi aparatele pentru realizarea de înregistrări audio-video sunt ”obiecte cu utilizare restricţionată”.

Ce se întâmplă cu excepțiile

Excepţiile trebuie să fie justificate şi acceptate de către directorii sau profesorii şcolilor. Totodată, profesorii vor trebui să controleze dacă elevii aduc în clasă obiecte interzise şi să le preia până la sfârşitul orelor, criticii acestei interdicţii susţinând astfel că profesorii ar fi transformaţi în 'jandarmi'.

Ordinul a fost criticat şi de Sindicatul Democrat al Profesorilor (PDSZ), care estimează că nu a fost redactat luând în considerare ”niciuna dintre preocupările sau obiecţiile raţionale şi legitime” ale organizaţiilor sindicale. 

Limitarea utilizării telefoanelor mobile în şcoli este bine văzută de părinţi, dar și de profesori

Totuşi, unii comentatori subliniază că limitarea utilizării telefoanelor mobile în şcoli este bine văzută de părinţi şi inclusiv de profesori, dar consideră totodată că în instituţiile de învăţământ ar trebui să se predea utilizarea corectă a acestor dispozitive, notează Agerpres.

Citește și - Accesul copiilor la gadget-uri. ”Ceea ce părinții numesc probleme de comportament este, de fapt, sevrajul dat de dependența de ecran”

Atunci când vorbim despre accesul copiilor la tehnologie, dar și la gadget-urile care au acaparat și o mare parte din adulți, cei mai mulți dintre părinți aleg să îi lase pe cei mici în fața ecranelor, fără să realizeze care sunt efectele pe termen mediu și lung.

"Din păcate, această era a gadget-urilor creează dependență și nu doar în rândul copiilor, ci și în rândul nostru, al adulților. Spun din propria experiență că mă trezesc uneori că nu știu de ce am intrat pe o anumită pagină de socializare când eu voiam să fac cu totul altceva pe telefon. Sunt anumite procese care devin mecanice. Dacă pentru noi, adulții, este atât de dificil să gestionăm situația, oare cum este pentru un copil  care nu face față atâtor stimuli puternici asupra creierului?

De aceea, când vezi copii mici care stau în fața ecranelor, ei sunt captivați. Dacă îi strigi, nu te aud. Acei stimuli sunt foarte puternici pentru creierul lor, încât ei nu mai au capacitatea să capteze și alți stimuli din jur. Au un efect dăunător asupra creierului. Pentru un copil mic, telefonul este ca un drog și creează dependențe. În momentul în care s-a instalat dependența, acolo vorbim, de cele mai multe ori, și de sevraj", a spus psihologul Beatrice Busuioc, la interviurile Spectacola. Vezi articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel