Tarcea, ÎCCJ: S-a pus în mişcare marea maşină a manipulării

Preşedintele Instanţei supreme, Cristina Tarcea, a afirmat că "a venit sezonul la revocări şi la Înalta Curte", fiind pusă în mişcare "marea maşină a manipulării", după ce ar fi fost acuzată că ar fi pus presiuni pe judecători.

"Se pare că şi dumneavoastră sunteţi conştienţi, nu numai eu, că a venit sezonul la revocări şi la Înalta Curte. Pentru că politicienii pot să o facă mai greu în ceea ce priveşte un judecător, s-a pus în mişcare marea maşină a manipulării. Şi de ce spun asta? Pentru că mi se impută faptul că am pus presiuni asupra judecătorilor datorită împrejurării că i-am rugat ca în timpul vacanţei judecătoreşti să termine de redactat, de motivat hotărârile restante. Subliniez: hotărârile restante.

De ce spun că este o manipulare? La data de 1 martie a fost analizată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii candidatura fostului preşedinte al Secţiei penale pentru a fi reînvestit în funcţie, iar unul dintre motivele pentru care Consiliul Superior al Magistraturii a respins această candidatură a fost şi faptul că nu a sesizat Inspecţia Judiciară pentru redactarea hotărârilor restante. Să înţeleg de aici că CSM a făcut o presiune asupra judecătorilor?", a declarat Cristina Tarcea, la intrarea în CSM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel