Târg de cariere în domeniul ingineriei, la UPB

Peste 60 de companii de top le vor expune studenţilor şi absolvenţilor facultăţilor cu profil tehnic cele mai noi oportunităţi de dezvoltare a carierei profesionale în cadrul târgului de cariere în domeniul ingineriei POLIJobs, care va avea loc miercuri şi joi la Universitatea Politehnica din Bucureşti.

'La acest amplu eveniment, organizat prin intermediul POLI Jobs (n.r. - agenţie de plasare a forţei de muncă), vor fi prezente peste 65 de companii de top din ţară şi străinătate care, pe parcursul a două zile, le vor expune studenţilor, dar şi absolvenţilor facultăţilor cu profil tehnic cele mai noi oportunităţi de dezvoltare a carierei profesionale. POLIJobs 2019 se va desfăşura în perioada 6 - 7 noiembrie, în intervalul orar 10,00 - 16,00, în Holul AN din Clădirea Rectorat a UPB', informează un comunicat.

Potrivit organizatorilor, în cadrul evenimentului companiile vor propune numeroase oportunităţi de carieră printre care se numără programe de burse, internshipuri, joburi part-time sau full-time, pentru poziţiile entry-level, middle-level sau specialişti. Pentru a putea participa la târgul de cariere, candidaţii trebuie să se înscrie pe site-ul oficial al evenimentului: http://cariere.upb.ro/, iar pentru informaţii suplimentare persoanele interesate pot consulta şi pagina de Facebook https://www.facebook.com/POLIJobs.UPB/. 'Târgul de cariere POLIJobs se află anul acesta la a doua ediţie şi este cel mai mare eveniment de acest gen organizat de către o universitate cu profil tehnic din România.

Ne bucură mult faptul că peste 60 de companii de top de pe piaţa muncii au răspuns pozitiv invitaţiei noastre de a realiza împreună un eveniment de cariere care să vină în întâmpinarea tuturor studenţilor şi absolvenţilor noştri. Prin intermediul acestui amplu eveniment ne dorim să continuăm frumoasa colaborare dintre universitate şi mediul socio-economic', a declarat coordonatorul evenimentului, Aniella Vieriu, citată în comunicat. Potrivit estimărilor organizatorilor POLIJobs, la ediţia de anul acesta vor participa aproximativ 30.000 de studenţi sau absolvenţi ai UPB, în contextual în care, la ediţia de anul trecut, numărul participanţilor a fost de peste 23.000, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel