Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a dispus verificări cu privire la modul în care structurile subordonate MAI şi-au îndeplinit atribuţiile ce le revin, conform legii, în urma conflictului dintre protestatarii din Piaţa Victoriei şi angajaţii Primăriei Capitalei care au venit să amenajeze târgul de sărbători.
Potrivit unui comunicat de presă remis sâmbătă seara de MAI, reprezentanţii conducerii Ministerului Afacerilor Interne au avut o întâlnire de lucru cu cei ai Primăriei Capitalei cu privire la imposibilitatea desfăşurării activităţilor de organizare a unui eveniment public autorizat, în Piaţa Victoriei.
"În urma analizării incidentelor care au avut loc în Piaţa Victoriei au rezultat următoarele concluzii: o autoritate publică, respectiv Primăria Capitalei, a fost împiedicată să desfăşoare o activitate autorizată, mai multe persoane au intervenit asupra unor bunuri care nu le aparţineau riscând deteriorarea acestora, iar o persoană a suferit vătămări corporale. În consecinţă, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan a dispus verificări cu privire la modul în care structurile subordonate MAI şi-au îndeplinit atribuţiile ce le revin, conform legii", se arată în comunicat.
Sursa citată a mai menţionat că ministrul Afacerilor Interne o asigură pe primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, de întreg sprijinul MAI şi de întreaga sa disponibilitate în colaborarea instituţională în scopul continuării activităţilor în interesul public şi în menţinerea siguranţei cetăţeanului.
O parte dintre protestatarii aflaţi în Piaţa Victoriei au intrat în conflict cu angajaţii Primăriei Capitalei care amenajează târgul de sărbători, au împins gardurile de protecţie şi au încercat să intre pe partea carosabilă, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, trei persoane fiind ridicate de jandarmi, în urma conflictului din Piaţa Victoriei.
Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a afirmat sâmbătă într-un comunicat de presă că a luat decizia de a muta Festivalul de colinde şi Târgul de Crăciun într-o altă locaţie şi susţine că spaţiul public este al tuturor, "nu poate fi "rezervat" unui grup constituit ad-hoc sau, dimpotrivă, bine organizat", realtează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News