Târganiți cu brânză, reţeta despre care nu ştiu mulţi

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Aceste paste pot fi servite atât la masă de prânz cât și la cină.

Pentru prepararea acestui deliciu ai nevoie de:

300 g făină

2 ouă

un pic de sare

o jumătate de ceșcuță apă

50 g slănină bine împănată

250 g brânză

Mod de preparare 

Se face un aluat din făină, 1 ou, un pic de sare și puțină apă. Se lasă aluatul 15 minute la odihnit, după care se rulează cu sucitorul într-o foaie subțire, care se lasă să se usuce puțin. Cu mâna se rup bucăți mici din această foaie și se pun la fiert in apă clocotită cu sare.

Cât timp aceste paste fierb, se pune la prăjit slănină tăiată cubulețe. Se scurg de apă pastele fierte și se amestecă cu slănina prăjită.

Brânză se dă pe răzătoare, se amestecă cu oul rămas și se amestecă cu pastele și slănina prăjită. Se da totul la cuptor pentru 20 de minute.

Preparatul rezultat merge cu un pahar de vin lângă, dar şi cu o salată de verdeţuri care să mai ia din "greutatea" porţiei. 

Poţi face variaţiuni şi să te joci cu diverse combinaţii, sau chiar să mai adaugi din ingredientele tale preferate.

Poftă bună!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel