Târgu Mureş. Peste 1.200 de copii au beneficiat gratuit de programul de iniţiere în înot

Peste 1.200 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani au beneficiat până acum de programul gratuit de iniţiere în înot, unic la nivel naţional, demarat de Primăria Târgu Mureş şi Clubul Sportiv Municipal (CSM) Târgu Mureş, în cadrul căruia copiii sunt preluaţi de la grădiniţă sau de la şcoală şi sunt pregătiţi de antrenori profesionişti.

'În cadrul programului - unic la nivel naţional- s-au înscris circa 1.200 de elevi cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani. În prima etapă, desfăşurată în intervalul octombrie - decembrie 2018, timp de 3 luni, peste 600 de elevi din Târgu Mureş au învăţat să înoate, iar o mare parte dintre aceştia îşi continuă antrenamentele la Bazinul acoperit aflat în cadrul Complexului de Agrement şi Sport Mureşul (...) Vreau să îi felicit pe toţi părinţii care şi-au înscris copiii în acest program, de asemenea pe dascălii elevilor care se implică.

Totodată, mulţumesc Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş pentru sprijin şi, nu în ultimul rând, antrenorilor, care au muncit ore întregi pe zi, pentru ca aceşti copii să iubească sportul şi mişcarea. Copilaşilor le doresc succes şi cât mai multe medalii!', a declarat, marţi, Claudiu Maior, consilier al primarului din Târgu Mureş. La cursul iniţiat de Primăria Târgu Mureş şi de CSM, preşcolarii şi şcolarii pot participa în mod gratuit, timp de 3 luni, având două antrenamente pe săptămână, cei mici fiind asistaţi de personal specializat, inclusiv antrenori cu un palmares impresionant, de înot şi de polo.

Pentru primele două serii, municipalitatea a pus la dispoziţia elevilor înscrişi transport gratuit, de la şcoală către bazinul de înot din Complexul de Agrement şi Sport Mureşul din Târgu Mureş şi retur. Consilierul primarului din Târgu Mureş, Claudiu Maior, a vizitat, marţi, mai multe instituţii de învăţământ din oraş, pentru a înmâna cadrelor didactice diplome de merit pentru implicarea şi susţinerea programului de iniţiere în înot. Vicepreşedintele clubului CSM, Szászgáspár Barnabás, a arătat că proiectul de iniţiere în înot, lansat în colaborare cu Primăria Târgu Mureş, este primul de acest gen dedicat sportului de masă şi că există în lucru o strategie pentru organizarea de selecţii şi pentru alte ramuri sportive. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel