Târgul de Crăciun din București, 2024. Calendar. Se dă startul pentru înscrierea expozanților

Foto: Facebook Primăria Municipiului Bucureşti
Foto: Facebook Primăria Municipiului Bucureşti

Află în articol detalii despre înscrierea expozanților la „Târgul de Crăciun București 2024”.

Primăria Municipiului Bucureşti anunță că s-a dat stratul înscrierilor expozanților la „Târgul de Crăciun București 2024”.

"Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART - Centrul de Creație, Artă și Tradiție, organizează în perioada 29 noiembrie – 26 decembrie 2024, în Piața Constituției, cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun București, evenimentul oficial al Capitalei dedicat sărbătorilor de iarnă. Dăm startul înscrierilor pentru cei care își doresc să participe ca expozanți la „Târgul de Crăciun București 2024”. Perioada de înscrieri este: 23 septembrie - 17 octombrie 2024", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Bucureşti.

Cine se poate înscrie

"Persoanele care doresc să se înscrie în calitate de expozant la evenimentul „Târgul de Crăciun București”, ediția 2024 pot fi entități juridice, precum: SRL, PFA, PFI, IF, II, Asociații, Organizații Neguvernamentale. Ca excepție, se pot înscrie și persoanele fizice, dar DOAR pentru Categoria B1 – Produse realizate de meșteri populari și doar dacă printre documentele transmise se regăsește Carnetul / Atestatul de meșter popular, și pentru Categoria A3 – Produse alimentare ambalate, preparate în afara evenimentului – DOAR producătorii de miere și produse apicole, care dețin atestat de producător și document de înregistrare DSVSA.

Înscrierea se realizează prin completarea unui singur formular de înscriere (atât pentru persoane fizice, cât și entități juridice), în forma transmisă public de către Organizator și prin transmiterea tuturor documentelor solicitate de către acesta. Alte solicitări scrise, fără prezența formularului, conduc la ineligibilitatea solicitantului de a intra în procesul de înscriere și selecție.

Înscrierea entităților juridice (SRL, PFA, PFI, IF, II, Asociații, Organizații Neguvernamentale) sau persoanelor fizice, după caz, se realizează pentru ocuparea unui singur loc/spațiu de expunere și comercializare, niciuna dintre entitățile enumerate mai sus neavând posibilitatea de a solicita mai multe locuri/căsuțe.

Brandurilor internaționale nu li se permite înscrierea în procesul de selecție pentru ocuparea unei căsuțe în scop de comercializare sau expunere brand. Participarea acestora în cadrul evenimentului „Târgul de Crăciun București”, ediția 2024 se poate face doar sub forma unui parteneriat sau contract de sponsorizare, agreat în prealabil de CREART", precizează Primăria Municipiului Bucureşti pe site-ul instituției, acolo unde afișează și calendarul procedurii de înscriere.

Condiții obligatorii pentru participarea în cadrul evenimentului

Sunt mai multe condiții obligatorii pentru participarea în cadrul acestui eveniment.

"1. Entitățile juridice: SRL, PFA, PFI, IF, II, Asociații, Organizații Neguvernamentale care doresc să se înscrie la Târgul de Crăciun București, ediția 2024 trebuie să fie înregistrate la Registrul Comerțului înainte de 01 ianuarie 2024, pentru oricare dintre categoriile de produse alimentare, respectiv înainte de 01 martie 2024 pentru produsele nealimentare.

2. Pentru toate categoriile de produse alimentare este obligatoriu ca aplicanții să fi participat la cel puțin două evenimente cu stand în aer liber (în București, în țară sau străinătate), lucru exemplificat prin fotografii, dar și prin descrierea acestor participări în formular.

3. Aplicanții care doresc să participe la „Târgul de Crăciun București”, ediția 2024 (atât la categoriile alimentare, cât și nealimentare) trebuie să folosească materiale biodegradabile în care să servească și să ambaleze produsele comercializate (pahare, farfurii, linguri, furculițe, pungi de împachetare și vânzare, etc.) conform Ordinului nr. 6 din 25 august 2021 – privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, Capitolul 5, Art. 5, alin 1.

4. Aplicanții care doresc să participe la „Târgul de Crăciun București”, ediția 2024 la categoria A4 – Stand de băuturi și vin fiert iau la cunoștință că prin depunerea dosarului și în cazul în care sunt declarați admiși, se obligă să își achiziționeze pahare din materiale biodegradabile de dimensiunea comunicată de Organizator și personalizate cu logo-ul evenimentului.

5. Entitățile juridice trebuie să dețină și să utilizeze casă de marcat și POS", mai precizează Primăria Municipiului Bucureşti

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel