Târgul de Sfântul Dumitru la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” invită în perioada 23-25 octombrie 2020 la Târgul de Sfântul Dumitru – eveniment de tradiție, ce reface atmosfera târgurilor din satul de altădată, care aveau loc în zilele marcate de sărbătorile Sfinților, cinstiți de Biserică și de sat la date fixe.

Alegeri prezidentiale 2024

„Evenimentul din acest an va fi unul cu totul deosebit: pe de o parte va marca cei 140 de ani de la nașterea lui Dimitrie Gusti, fondatorul Muzeului Satului, anul 2020 fiind decretat Anul omagial „Dimitrie Gusti și Școala Sociologică de la București“, de către Asociația Română de Sociologie, împreună cu Institutul de Sociologie și Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române. Pe de altă parte, acest mare târg al toamnei marchează și programul Patriarhiei Ortodoxe Române pentru acest an, dedicat pastorației părinților și copiilor, fiind și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români.

Atmosfera de mare sărbătoare va fi accentuată și de celebrarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care este și ocrotitor al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Spectacole muzicale, dans, teatru, ateliere de creație și demonstrații meșteșugărești

Timp de trei zile vizitatorii vor avea ocazia să târguiască, să ia parte la spectacole de muzică și dans, teatru, ateliere de creație și demonstrații meșteșugărești, realizate de creatori populari veniți la muzeu din toate colțurile țării.

Sâmbătă, 24 octombrie, artiștii Teatrului Muzical Ambasadorii vor aduce în fața publicului, în premieră, „Povestea Florii-Soarelui”, o piesă inedită, bazată pe muzica folclorică românească autentică. Spectacolul este prezentat în cadrul Stagiunii Artistice Muzicale Estivale a României – SAMER 2020, proiect inițiat de Ministerul Culturii. Iubitorii de dans popular vor putea intra în hora mare alături de reprezentanții Ansamblului Folcloric „Cununa Carpaților” al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” din București și ai Ansamblului Folcloric „Veselia” din Vidin, Bulgaria.

Sfânta Liturghie la Biserica Turea din Satul Nou

Duminică, 25 octombrie, de la ora 9:00, va avea loc Sfânta Liturghie la Biserica Turea din Satul Nou. Seria de evenimente va continua cu muzică populară, interpretă de artiști din generația tânără a folclorului românesc. Cantautorul Dan Vasilescu va completa momentul muzical, urmând ca ziua să se încheie cu dansuri ale minorităților germane, evreiești și lipovenești.

Vor putea fi vizitate cele două expoziții de artă religioasă: la sala H. H. Stahl – „Icoana ortodoxă – lumina credinței”, rezultat al concursului național cu același nume, aflat la ediția a IX-a și organizat de Patriarhia Română, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și la sala Gheorghe Focșa – „Sărbătoarea Breslei – 2020”, organizată de Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Accesul la târg se face prin achiziționarea biletului de intrare și cu respectarea tuturor regulilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform Ordinului Ministrului Culturii nr. 3142/1495/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii” anunță organizatorii într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel