"În acest weekend, încheiem Săptămâna Voluntariatului cu Târgul 6Re, un târg social în care faptele bune se răsplătesc cu produse de decor, realizate din materiale reciclabile, utile în viața de zi cu zi!", transmite Primăria Sectorului 6.
Beneficiarii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 au demonstrat că lucruri frumoase se pot naște din obiecte uitate prin casă, iar acum a venit momentul ca munca lor să fie expusă, admirată și recompensată.
Dacă și tu vrei să vezi ceasurile făcute din CD-uri recondiționate de către persoanele cu dizabilități, gențile de blug și șorțurile de bucătărie personalizate, lucrate de seniorii din comunitate sau obiectele de decor pentru birou, realizate de copiii proveniți din zone defavorizate, atunci te așteptăm sâmbătă și duminică, 18 – 19 mai 2019, în hub-ul comunitar al Centrului Comercial Drumul Taberelor, între orele 11:00 – 15:00.
Exponatele vor putea fi luate acasă în schimbul unor donații de produse alimentare sau igienico-sanitare, produse care vor ajunge la magazinele caritabile SocialXChange și, de acolo, pe mesele celor care au nevoie de ele, după ce vor presta muncă în folosul comunității.
Târgul 6Re face parte din campania „6Re – Resurse, Reciclare, Recondiționare, Reutilizare, Responsabilitate, Respect”, organizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, cu sprijinul Primăriei Sectorului 6, pentru a marca Săptămâna Voluntariatului, o tradiție în comunitatea noastră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu