Val Vâlcu și Alfred Bulai au vorbit în emisiunea ”Nod în papură” despre modul în care administrațiile, fie centrale, fie locale, au încercat să investească în târguri și atracții. Însă nu toate investițiile s-au soldat cu un succes.
Alfred Bulai: Trebuie să te gândești că trebuie să construiești o poveste în jurul a ce vrei tu să vinzi acolo. Noi nu am vândut nici măcar Dracula, au vândut alții.
Val Vâlcu: Aia a fost tragedia. Proiectul lui Năstase era bun la Sighișoara. Au sărit politic să îl distrugă, nu cumva să îl realizeze ăle de înainte. Un parc de distracții, pe tematica mitului lui Dracula, lângă Sighișoara, aveai și cetatea de vizitat și Ardealul.
Alfred Bulai: Să moară capra vecinului, așa e la noi.
Val Vâlcu: Se găsiseră fonduri, s-a băgat cred că și Coca-Cola, luase acțiuni. Iarăși, era o treabă interesantă, își cumpărau oamenii acțiuni, s-ar fi lansat și această chestie cu finanțarea multiparticipativă, punem toți bani să lansăm un proiect”, amintește Vâlcu.
Alfred Bulai: Uite, dăm consultanță gratis primarilor. Doamna Firea a tot făcut târguri într-o veselie, tot bloca jumătate din București cu târgurile ei. Sigur că sunt dorite târgurile, mai ales de Crăciun, de Sărbători, dar soluția era mult mai simplă. Primăria, care este entitatea cu cei mai mulți bani în România, după țară, e doar Bucureștiul, nu există altcineva, închiriezi în afara Bucureștiului, la 20 de kilometri, la cât vrei tu, o tarla de 100 de hectare. Bagi infrastructură acolo pentru curent, apă și ce vrei tu, iarăși, poate să facă primăria chestia asta, și făceau un orășel cu târg non-stop, cu distracții, cu tot ce vrei. Nu făceai decât definiția, că după aia vine primarul și după aia își dă seama că e business și investește și îți și plătește o groază.
Val Vâlcu: Da, dar să știi că târgurile alea începuseră să nu mai meargă. Firea le lua banii, chiria pe toneta aia sau ce era. Puteau să creeze o chestie, ca Oktoberfest.
Alfred Bulai: Creezi o chestie și vine primatul singur, nu trebuie să îl atragi tu, că dacă știe că e business, vine, nu trebuie să îi spui tu.
Urmărește emisiunea integrală aici:
Jurnalistul Val Vâlcu și sociologul Alfred Bulai au vorbit despre produsele alimentare consumate de români, de multe ori prea scumpe și lipsite de calitate, făcând o paralelă cu perioada comunismului.
"Suntem miliarde pe lumea asta, mulți prea mulți. E nevoie de o cantitate uriașă de mâncare și de aceea există o întreagă producție de a produce cât mai multă mâncare de toate felurile. Ea nu e calitativ prea bună, când spun prea bună sunt de o eleganță extraordinară. Sigur că încă suntem într-o zonă bună.
Sunt alte zone pe planetă unde mănâncă ăia niște chestii de îți stă mintea în loc, din punct de vedere al modului în care sunt produse acele produse alimentare și băuturi. Ori, în condițiile astea, sigur că fascinația profitului face ca să vinzi tocmai pentru că nu există controale în România și educația publicului. Ăla nu dă doi leva ca să stea și el mai bine, în condițiile în care aruncă mai mulți bani pe alte chestii. Dacă ai ajuns acolo într-un hotel bun nu ești chiar, cum să zic, nu poți să plătești întreținerea... Deci e clar că nu e o problemă, e o problemă de mentalitate care se creează”, a spus Alfred Bulai. Citește continuarea AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu