Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar în care era acuzat pentru luare de mită în valoare de 800.000 de dolari. În acelaşi dosar, magistraţii au decis achitarea lui Petru Berteanu, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită, cel care l-ar fi ajutat pe fostul demnitar să primească foloase materiale de la reprezentanţii unei companii străine din domeniul IT.
De asemenea, ICCJ a decis şi ridicarea sechestrului pus asupra imobilelor aparţinând lui Călin Popescu-Tăriceanu şi Petru Berteanu, precum şi asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând lui Ştefan Bogdan Teodorescu.
Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat de ICCJ în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv "fapta nu există".
Decizia nu este definitivă.
"În baza art. 396 alin. 5 din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 din Codul penal, rap. la art. 6 și art. 7 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
În baza art. 396 alin. 5 din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul Petru Berteanu pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 rap. la art. 289 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și a art. 5 din Codul penal.
În baza art. 404 alin. 4 din Codul de procedură penală, ridică măsura sechestrului asigurător luată în cauză asupra imobilelor aparținând inculpatului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu prin ordonanțele nr. 668/P/2019 din 15.01.2021 și din 19.01.2021 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție; măsura sechestrului asigurător luată în cauză asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului Petru Berteanu prin ordonanța nr. 532/P/2018 din 10 decembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție; precum și măsura sechestrului asigurător luată în cauză asupra bunurilor mobile și imobile aparținând numitului Teodorescu Ștefan Bogdan prin ordonanța nr. 532/P/2018 din 10 decembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, așa cum acestea au fost menținute prin încheierea din 06 februarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cheltuielile judiciare avansate de stat, atât cele din cursul urmăririi penale, cât și de la judecata în fond, rămân în sarcina statului.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 10 octombrie 2024".
***
La începutul lunii martie 2021, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie anunţau că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, la data faptei prim-ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită.
Procurorii anticorupţie notau în rechizitoriu că, în calitatea menţionată, Călin Popescu-Tăriceanu ar fi pretins (în cursul anului 2007) şi ar fi primit (în cursul anului 2008), în mod indirect, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă, în schimbul exercitării atribuţiilor sale în aşa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei, respectiv hotărârile de guvern 199/2008, 634/2008, 1193/2008 şi 1451/2008.
"Fapta de pretindere a prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu s-ar fi realizat, în perioada aprilie - mai 2007, în mod indirect, prin intermediul unui om de afaceri (trimis în judecată în anul 2019 pentru complicitate la luare de mită), care ar fi solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiţionale/plăţilor la un contract comercial derulat de compania austriacă, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor companiei. Fapta de primire de către prim-ministrul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în cursul anului 2008, în mod indirect, s-ar fi realizat prin două acţiuni de primire (la 7 noiembrie 2008 a sumei de 500.000 USD şi la 25 noiembrie 2008 a sumei de 300.000 USD)", menţionau anchetatorii.
DNA spunea că suma totală de 800.000 USD, reprezentând comisionul plătit de reprezentanţii firmei austriece, prin intermediul unor companii offshore, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată unei firme de consultanţă.
În vederea confiscării obiectului infracţiunii de luare de mită, în cauză a fost dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparţinând lui Popescu-Tăriceanu până la concurenţa sumei de 800.000 USD, echivalent în lei - 3.204.640 lei, informau procurorii, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu