EXCLUSIV. Tăriceanu, ultimatum din partea PSD

PSD-ul i-a dat ultimatum zece zile lui Călin Popescu Tăriceanu să rupă o facțiune considerabilă din PNL, în caz contrar va fi schimbat de la șefia Senatului, au declarat surse politice pentru DC News. Social-democrații au concluzionat că păstrarea lui Tăriceanu la președinția Senatului nu le aduce niciun avantaj, ci, dimpotrivă, este dăunătoare pentru imaginea PSD la alegerile prezidențiale .

Alegeri prezidentiale 2024

În calculele politice ale pesediștilor, Călin Popescu Tăriceanu a devenit nefolositor după ce a eșuat în a aduna în jurul său un număr semnificativ de liberali. Măsurătorile sociologice arată că strategia "USL trăiește" și-a pierdut eficiența în noul context politic, iar Tăriceanu, ca exponent al acestei idei, a scăzut și el în sondaje.

Totodată, asocierea fostului președinte al PNL cu PSD+PC+UNPR are o conotație negativă pentru aceștia din urmă pentru că românilor nu le plac "trădătorii", spun aceleași cercetări consultate de PSD.

Ridicol, la ședința Biroului Permanent

Călin Popescu Tăriceanu a atins un nou nivel de ridicol în 26 mai, când președintele Senatului a descins în ședința Biroului Politic Național al PNL și a sfârșit prin a fi dat "elegant" afară, cum se exprima Crin Antonescu.

Dincolo de planul imaginii, la nivel pragmatic, Călin Popescu Tăriceanu este un pion nefolositor pentru PSD. Au trecut aproape trei luni de la demisia sa din PNL și în tot acest răstimp nu a reușit să atragă de partea proiectului său un număr considerabil de liberali. Plecările lui Sorin Ilieșiu și Radu Stroe din PNL se traduc în două voturi în Parlament pentru majoritatea de guvernare, dar cam atât. Tăriceanu nu a convins, de exemplul, nicio organizație teritorială să i se alăture.

Liberalii au primit misiune oficială să se adune în jurul lui Tăriceanu

 

Șefia Senatului,  negociată pentru păstrarea majorității

În acest context, PSD se va dispensa de Tăriceanu în următoarea perioadă dacă fostul premier nu dă o lovitură. Termenul este de zece zile, dar nu este exclusă o prelungire până după Congresul PNL (28 - 29 iunie), când Tăriceanu are șansa să-și joace ultima carte, sau poate chiar până în toamnă. Președintele Senatului își poarte pierde funcția prin retragerea sprijinului politic (vezi precedentul Blaga, în 2012, care a fost revocat) sau se va negocia o demisie a lui Tăriceanu.

Funcția de șef al Senatului este una foarte importantă, mai ales că matematica politică se poate modifica în viitorul apropiat. Schimbările din teritoriu pot avea impact asupra Parlamentului, iar PSD-ului i-ar fi de mai mare ajutor dacă președinția Senatului ar reveni PC-ului sau UNPR-ului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel