Călin Popescu Tăriceanu a transmis un atac la adresa Guvernului Orban și crede că trebuie impusă sesizarea Parlamentului European și a Comisiei Europene, precum și a Comisiei de la Veneția!
"Democrație doar cu aprobare de la Palatul Victoria! Pentru că Avocatul Poporului refuză să devină avocatul guvernului Orban i se cere demiterea! Pentru că judecătorii de la Curtea Constituțională refuză să devină slugile de curte ale dlui Orban, aceștia sunt atacați la baionetă!
În general tot ce nu e pe placul lui Ludovic trebuie demis și schimbat!", a scris Călin Popescu Tăriceanu pe pagina de Facebook.
"Periculoasă această boală a puterii de care s-a molipsit Ludovic Orban! Cred că i se trage de la nepurtarea măștii în preajma locatarului de la Cotroceni! Periculoasă pentru că lovește în principiile fundamentale ale democrației, în instituții care, îi place sau nu, servesc interesul public și nu unul de partid! Atacurile repetate la justiție, la parlament, la drepturile și libertățile cetățeanului se constituie în amenințări serioase la democrație și la statul de drept!
Știți că nu sunt adeptul plângerilor la Înalta Curte, pentru că eu cred că ne-am făcut prea mult rău spălându-ne rufele în public, dar această ofensivă la adresa democrației trebuie semnalată tuturor celor care mai au ochi să vadă și urechi să audă!
Cred că se impune sesizarea Parlamentului European și a Comisiei Europene, precum și a Comisiei de la Veneția! Atacurile repetate la justiție, la instituțiile fundamentale ale justiției și democrației parlamentare trebuie sancționate în orice fel cu putință. În plus, este clar că stăpânii acestor cotropitori PNL-iști nu se află în țară, ci în afara ei!", a completat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu