Candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu la alegerile prezidenţiale este susţinută de organizaţiile ALDE. Astfel, filiala ALDE sector 3 a anunţat că este alături de liderul partidului.
„Am decis să intru în cursa prezidențială. Voi candida din partea ALDE și a tuturor celor care cred că pot să-i reprezint. Personal, mă consider un politician cu experiență: am fost deputat, senator, ministru, vicepremier, prim-ministru, președinte de Senat, vicepreședinte de partid european, am condus partide, am fondat partide, la putere ori în opoziție, am contribuit la alcătuirea primei Constituții post-comuniste, am simțit și gustul victoriilor și pe cel al înfrângerii” - a fost mesajul transmis ieri de Călin Popescu Tăriceanu după ce ALDE a votat candidatura sa în cursa pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2019.
"Echipa ALDE SECTOR 3 îl susține pe Tăriceanu deoarece este cel mai potrivit în rolul de Președinte al României. Și nu doar pentru spiritul competitiv al acestuia, pentru cunoștințele sau vasta sa experiență în politica internă și externă, pentru diplomație, dar, mai presus de toate, pentru patriotismul de care dă dovadă și pentru că este singurul politician capabil să unească forțe pentru respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Ne trebuie un președinte puternic pentru că România să ajungă o voce importantă în Uniunea Europeană. Trebuie să mai spunem răspicat ce vrem și ce merităm pentru a nu mai fi o țară de mâna a doua, ci o putere economică situată pe prima treaptă.
Rolul Președintelui României este de a garanta independența națională, unitatea și integritatea teritorială a țării, de a veghea asupra respectării Constituției și a bunei funcționări a autorităților publice, de a exercita funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate. Candidatura lui Călin Popescu-Tăriceanu reprezintă o șansă pe care România o are pentru a deveni țara pe care o merită toți românii, un stat prosper și în slujba binelui cetățenilor săi. "Il susținem pe Călin Popescu-Tăriceanu pentru că este liderul nostru și pentru că este cel mai bun candidat. Iar asta știe și vede oricine. Avem în fața noastră un om care a făcut și nu doar a promis. Călin Popescu -Tăriceanu este certitudinea noastră că România va merge în direcția corectă." - a subliniat Elena Petrescu, președinte ALDE SECTOR 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News