Tăriceanu: Creşterea vârstei de pensionare, o soluţie aplicată la nivel european

Călin PopescuTăriceanu spune  că mărirea vârstei de pensionare pentru ambele sexe este o consecinţă a presiunii demografice pe sistemul de pensii publice, soluţia  fiind aplicată la nivel european.

Publicitate

'În toată Europa şi în toate ţările prospere durata medie de viaţă este în creştere. Din acest motiv apar presiuni demografice deosebite pe sistemele de pensii publice şi una dintre măsurile care a fost adoptată în toate ţările din Europa a fost creşterea vârstei de pensionare atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

În Danemarca vârsta de pensionare pentru bărbaţi este 70 de ani pentru că numărul cetăţenilor de vârstă înaintată care ies la pensie şi care trebuie să beneficieze de pensiile de asigurări sociale de stat a crescut foarte mult. Acest lucru presupune cheltuieli foarte mari care nu pot fi susţinute, nu sunt sustenabile într-un sistem de pensii publice.

Vezi si: CCR a stabilit: femeile şi bărbaţii, aceeaşi vârstă de pensionare

Din acest motiv s-a ajuns la această soluţie care sigur vizează populaţia de ambele sexe. pentru femei este o măsură atenuată, dar altfel nu vom reuşi să rezolvăm (...) Nu este o invenţie românească, este o soluţie aplicată la nivel european', a afirmat Tăriceanu miercuri la Senat.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis marţi că femeile trebuie să aibă dreptul să continue activitatea până la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru bărbaţi, în caz contrar fiind vorba de o discriminare pe criterii de sex.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel