Tăriceanu, după criticile lui Zgonea: Niciun comentariu în plus!

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a subliniat miercuri că respectă instituţia Parlamentului, motiv pentru care nu doreşte să comenteze declaraţiile la adresa lui ale şefului Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

"Sunt la curent (cu declaraţiile - n.r.). Eu v-am pus la dispoziţie scrisoarea extrem de civilizată, deferentă, politicoasă pe care am trimis-o domnului preşedinte Zgonea în vederea organizării Birourilor permanente reunite. E pe site-ul Senatului şi nu vreau să fac niciun comentariu în plus, pentru că atunci şi eu aş contribui voluntar sau involuntar la instalarea unei percepţii negative a modului în care funcţionează Parlamentul, ceea ce nu vreau. Eu cred că Parlamentul este o instituţie care trebuie să fie respectabilă şi în acest sens trebuie să o respectăm noi. Şi eu înţeleg să respect instituţia Parlamentului şi de aceea nu vreau să fac niciun fel de comentariu la declaraţiile domnului Zgonea", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa Birourilor permanente reunite, potrivit Agerpres

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, l-a acuzat pe şeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, că are un comportament de "tip vătaf" şi nu a respectat regulamentul atunci când a încercat să convoace şedinţa Birourilor permanente reunite miercuri la ora 9:00. Ulterior, Tăriceanu a propus o şedinţă a Birourilor permanente reunite pentru miercuri, la ora 15:30, şi i-a cerut, într-o scrisoare, preşedintelui Camerei Deputaţilor să solicite acordul Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Şedinţa Birourilor permanente reunite a fost apoi convocată pentru ora 16:30 şi s-a desfăşurat conform programării. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel