Tăriceanu, după moartea Tamarei Buciuceanu: Are un mare merit

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că marți am pierdut una dintre stelele teatrului românesc, respectiv pe actrița Tamara Buciuceanu Botez, precizând că lumea își va aduce aminte mereu de rolurile ei memorabile în comediile de scenă.

Alegeri prezidentiale 2024

„Astăzi (marți - n.r.), toți românii sunt triști. Am pierdut una dintre stelele teatrului românesc, imensa actriță care a fost Tamara Buciuceanu Botez. Ca mulți alți monștri sacri ai scenei, Tamara Buciuceanu Botez are marele merit de a ne fi înseninat sufletele în perioade grele, când până și râsul ne era atent drămuit, pentru că dictaturile nu s-au împăcat niciodată bine cu umorul", a scris Călin Popescu Tăriceanu, marți, pe Facebook.

Președintele ALDE a adăugat că „ne vom aminti mereu rolurile ei memorabile în comediile de scenă, de pe marele sau micul ecran, felul ei unic și plin de har în care ne făcea să râdem, și îi vom păstra veșnic un loc în inimile noastre. Dumnezeu să o odihnească!".

Tamara Buciuceanu Botez a murit, marți, la Spitalul Elias din Capitală.

FOTO AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel