„Cel puţin teoretic suntem încă colegi (cu Daniel Constantin - n.r.). Sigur că nu pot să nu remarc o serie de acţiuni pe care le-a întreprins în ultima vreme, chiar şi astăzi încercarea de blocare a conturilor partidului. Încercarea de blocare a conturilor partidului se bazează pe acţiunea pe care a introdus-o în justiţie împotriva deciziilor Delegaţiei Permanente de a demara procedurile de organizare a Congresului”, a afirmat Tăriceanu la Antena 3.
Potrivit lui Tăriceanu, aceasta este „faza urâtă a acţiunii politice”, care duce până la urmă la „un divorţ iremediabil”, informează Agerpres.
Lucrurile nu vor mai reveni la normal
„Deci, intrăm într-o fază, aş spune, urâtă a acţiunii politice. Unii oameni aşa înţeleg că trebuie să acţioneze, din păcate, şi sigur că nu face decât, până la urmă, să ducă la un divorţ iremediabil. Lucrurile din această fază e greu să revină la normalitate”, a adăugat Tăriceanu.
Acesta a susţinut că Daniel Constantin face un joc personal, acesta având şi „alte resorturi”.
[citeste si]
„Fără îndoială că este un joc personal şi probabil că sunt şi alte resorturi, pe care nu le cunosc exact, dar încerc să le intuiesc. Ceea ce s-a dorit înainte de alegeri nu s-a reuşit, şi anume scoaterea din cursă a ALDE în aşa fel încât să nu putem să facem o majoritate împreună cu PSD, ci să se construiască o majoritate în cealaltă parte a spectrului politic. Dacă înainte de alegeri nu a mers lucrul acesta, jocul acesta continuă şi continuă cu insistenţă. Şi colegii mei şi eu, personal, suntem mai preocupaţi însă de altceva, suntem mai preocupaţi ca acţiunea guvernamentală să aibă susţinerea parlamentară necesară pe care o are, suntem mai preocupaţi să ne ducem la îndeplinire obiectivele asumate prin programul de guvernare”, a spus Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News