Călin Popescu Tăriceanu a publicat un mesaj prin care-și exprimă îngrijorarea față de escaladarea violențelor din Nagorno - Karabakh.
"Îmi exprim deosebita îngrijorare în legătură cu escaladarea violențelor din Nagorno - Karabakh, violențe ce au produs numeroase victime în rândul militarilor și al populației civile, precum și importante pagube materiale, inclusiv distrugerea unor monumente istorice și religioase. Am luat act de angajamentul luat de Armenia și Azerbaidjan, din data de 10 octombrie 2020, pentru încetarea focului în scopuri umanitare. Îmi manifest speranța că acest angajament va fi respectat imediat și fără echivoc, ca un prim pas pentru detensionarea situației.
Consider că o încetare imediată și necondiționată a ostilităților și reîntoarcerea la masa tratativelor, în formatul de negociere pus sub auspiciile copreședinților Grupului Minsk al OSCE și în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului internațional, constituie singura șansă de a se ajunge la o soluționare pașnică a acestui conflict și restabilirea unui climat de stabilitate în zonă", a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu