Călin Popescu-Tăriceanu a declarat marţi, că judecătorii au devenit dependenţi de magistraţi, dar şi de politicienii din vârful statului, numindu-i pe Klaus Iohannis şi Traian Băsescu.
„Sarcina noastră începând de astăzi este să facem legi într-atât de clare încât să nu mai poată fi abuzate vreodată de cineva. Pentru că, în ultimul deceniu şi mai bine, abuzul, înainte de a fi comis împotriva persoanelor particulare sau a oamenilor publici, a fost săvârşit împotriva legii. Procurorii s-au obişnuit să citească printre rândurile legii, să completeze sau să răstălmăcească imaginar prevederile acesteia”, a spus Tăriceanu, conform unui comunicat postat pe site-ul Senatului.
Preşedintele Senatului a adăugat că această atitudine relaxată faţă de lege şi-a însuşit-o şi destui judecători.
„Pe scurt, magistraţii s-au obişnuit să nu mai răspundă decât cel mult în faţa unor instanţe situate în afara privirii publice. În fapt, prin absolvirea de orice formă de răspundere în faţa celorlalte puteri ale statului şi a cetăţenilor, judecătorii au încetat să mai fie independenţi. Ei au devenit în realitate dependenţi faţa de voinţa procurorilor şi a serviciilor din spatele acestora, ca şi faţă de voinţa politicienilor de la vârful statului (mă refer în mod explicit la Băsescu şi Johannis) care şi-au asigurat controlul serviciilor şi, prin numire, al procurorilor”, a mai spus Tăriceanu.
Comunicatul de presă a fost postat pe site-ul Senatului, după ce Tăriceanu şi-a întrerupt, marţi, discursul din plenul Senatului, în urma unui protest al USR.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News