Tăriceanu, mesaj pentru parlamentari: Să le dăm motive românilor să fie patrioți

C.P.Tariceanu
C.P.Tariceanu

Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, le-a transmis un mesaj tuturor românilor, dar s-a adresat separat și parlamentarilor, în timpul ședinței solemne din Parlament dedicată Centenarului.

"Ziua de 1 Decembrie este unanim privită ca un eveniment, cel mai important dintr-o serie lungă de episoade ce au dus la constituirea statului naţional al românilor, prin unificarea tuturor provinciilor istorice, în care aceştia erau covârşitor majoritari. Prima decizie a Adunării de la Alba Iulia a fost aceea de unire a românilor din Ardeal, Banat, Maramureş cu Regatul României. Este just ca la 1 decembrie să celebrăm decizia românilor, de acum un veac, de a trăi împreună ca o naţiune indivizibilă. Este tot atât de drept să îi comemorăm, în fiecare zi de 1 decembrie, pe ostaşii românii care, prin jertfă de sânge, au adus mai întâi pe lume România ca stat suveran şi independent şi au făcut apoi posibilă înfăptuirea României Mari.

Evenimentele de la Alba Iulia nu au fost doar expresia politică, ci încununarea instituţională a unei revoluţii naţionale. Ele au pus în mişcare şi o a doua revoluţie, una democratică. Unirea cu România a fost prima, dar nu singura măsură decretată de Rezoluţiunea de la Alba Iulia. Unirea nu a fost atunci afirmată ca o împlinire metafizică a unui ideal secular, ci ca un act de luciditate politică, democratic în gândire şi radical în acţiuni. Unirea a fost proclamată ca o reparaţie istorică şi ca un proiect de societate. În textul Rezoluţiunii, unirea a fost mai întâi asociată cu "înfăptuirea desăvârşită a unui regim, curat, democratic pe toate tărâmurile vieţii publice". Printre trăsăturile acestui regim, delagatii de la Alba Iulia au enumerat libertatea neîngrădită şi necondiţionată de exprimare şi gândire. Au adăugat imediat votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional pentru ambele sexe.

Naţiunea pe care şi-o imaginau participanţii la Adunarea de la Alba Iulia avea nu doar o dimensiune etnică, dar şi o componentă civică. Ne-am deprins să sărbătorim Ziua Naţională într-un registru aproape exclusiv patriotic. După 100 de ani, a sosit timpul să cititm întregul program de la 1 decembrie 1918 şi să recunoaștem că multe din prevederile acestui program democratic au rămas o vreme, și unele până în zilele noastre, în stadiul de proiect. La un an de la Rezoluțiune, de pildă, autorităţile de la Bucureşti nu s-au arătat dispuse să dea drept de vot femeilor, care au aşteptat trei decenii pentru a deveni cetăţeni cu drepturi depline", a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Zilele din 1 decembrie 1989

"Dacă este să luăm în serios ce s-a petrecut la Alb Iulia, în 1918, ar trebui să aniversăm nu doar un eveniment de ţinută patriotică, ci deopotrivă un act autentic de democraţie, un manifest al democraţiei. Textul Rezoluţiunii ar putea avea pentru noi aceeaşi însemnătate civică pe care Declarația de independenţă o are pentru americani, ori Declaraţia drepturilor omului şi a cetăţeanului pentru francezi. Aşa cum s-au petrecut faptele, 1 decembrie 1918 nu a fost un eveniment militar şi guvernamental, ci unul eminamente civic.

Aceia dintre noi care au trăit zilele din 1 decembrie 1989 pot înţelege ce se întâmplă când societatea se ridică împotriva unui stat a cărui putere nu o mai recunoaşte ca fiind legitimă. La sfârşitul marelui război, armata maghiară era demobilizată, iar cea română abia se pregătea să treacă Carpaţii. Jandarmeria, Poliţia şi toate autorităţile centrale şi locale se aflau în stare de disoluţie sau de derută. Dinspre est sufla viforul bolşevizării şi al anarhiei. Cu toate aceastea, în Ardeal, Banat şi toate părţile locuite de români, din Ungaria domnea ordinea pentru că elitele locale româneşti asociate în două partide (Partidul Naţional Roman şi secţia română a Partidului Social Democrat din Ungaria) au ştiut să se autoguverneze şi să îşi organizeze comunităţile pentru administrarea treburilor curente, dar mai ales pentru cel mai vast proces electoral din istoria democrațiior moderne, ce nu a fost pus în operă de un guvern. Convocate de fruntaşi şi militanţii celor două partide, au avut loc în fiecare comună şi în fiecare oraş întruniri cetăţeneşti prin care au fost desemnaţi reprezentanţii pentru Adunarea de la Alba Iulia. Aceştia au adoptat textul Rezoluţiunii", a mai spus șeful Senatului.

Mesaj pentru parlamentari

"1 Decembrie nu este numai ziua în care naţiunea s-a desăvârşit, ci este şi ziua în care ar trebui să celebrăm democeația reprezentativă şi pluralismul în care s-ar cuveni să recunoaştem rolul central al partidelor democratice în istoria noastră contemporană. Pe această cale, s-ar putea să înţelegem mai bine ca patriotismul nu este doar un sentiment sezonier şi festiv, ci o alegere raţională. Ţine doar de noi, membrii Parlamentului, dacă vom fi dispuşi să ne lăsăm inspiraţi de principiile şi valorile din care s-a hrănit Rezoluţiunea de la Alba Iulia, să le dăm motive românilor să fie patrioţi adevăraţi şi să facem din România o patrie a libertăţii pentru toţi cetăţenii ei. Noi avem datoria de a consolida regimul democratic a cărui viziune a însufleţit Adunarea de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918", a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel