Tăriceanu - Naidu întâlnire: Există oportunităţi deosebite

Călin Popescu-Tăriceanu
Călin Popescu-Tăriceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu -Tăriceanu, şi-a exprimat speranţa, după întâlnirea cu vicepreşedintele Indiei, Venkaiah M. Naidu, că zborurile comerciale regulate între Bucureşti şi New Delhi să fie reluate, după o pauză de 22 de ani.

El a subliniat componentele vizitei, cea parlamentară conferită de "funcţia ex officio" a oaspetelui indian, de preşedinte al Camerei Superioare a Parlamentului indian (preşedinte al Rajya Sabha), şi cea guvernamentală corespunzătoare înaltei demnităţi de vicepreşedinte al Indiei.

"Vizita în România are loc în contextul sărbătoririi a 70 de ani de relaţii diplomatice, precum şi cinci ani de la instituirea Parteneriatului Extins între cele două ţări (8 martie 2013). România a stabilit cu India în 1948 relaţiile diplomatice. Această vizită reflectă interesul nostru pentru dezvoltarea legăturilor politice, economice, dar şi în domeniul tehnico/ştiinţific prin semnarea Memorandumului dintre cele două Universităţi în domeniul cultural şi în domeniul afacerilor şi cel investiţional.

Am explorat cu domnul vicepreşedinte posibilităţile de dezvoltare a relaţiilor bilaterale prin intermediul diplomaţiei parlamentare, există oportunităţi deosebite de valorificare a relaţiilor noastre bilaterale şi în cadrul cooperării dintre UE şi India precum şi la nivelul ONU. (...) Am exprimat cu acest prilej speranţa că zborurile regulate între Bucureşti şi New Delhi vor fi reluate după o pauză de 22 de ani, având în vedere dezvoltarea relaţiilor între ţările noastre şi ţinând cont, totodată, de adoptarea cadrului juridic necesar pentru reluarea zborurilor comerciale", a afirmat Tăriceanu după întrevederea cu vicepreşedintele Indiei, Venkaiah M. Naidu.

De asemenea, a fost semnat sub auspiciile preşedintelui Senatului României şi ale vicepreşedintelui indian Memorandumul de Înţelegere între Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti şi Universitatea de Petrol Pandit Deendayal din Gandhinagar, capitala statului Gujarat.

Venkaiah M. Naidu, aflat în vizită în România în perioada 18-20 septembrie, s-a întâlnit astăzi cu şeful statului, Klaus Iohannis, pentru convorbiri tete-a-tete şi oficiale, şi se va întâlni cu premierul Viorica Dăncilă. De asemenea, el a avut o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel