Tăriceanu, prima reacţie după moţiunea de cenzură: Abordarea preşedintelui, corectă. ALDE nu propune premier

ALDE
ALDE

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a oferit primele declaraţii după adoptarea moţiunii de cenzură şi anunţă că ALDE nu va face nicio propunere de premier. 

"Nu este o situaţie tragică, dar nici una foarte bună. Spre deosebire de alţi parlamentari cuprinşi de euforie, eu nu împărtăşesc acest sentiment. Trebuie să găsim o soluţie politică cât mai rapid pentru a ieşi din această criză, pentru că atunci când pică guvernul este evident o criză. Din ce am văzut, faptul că preşedintele a convocat deja partidele la consultări denotă că vrea să imprime un ritm accelerat pentru a desemna un prim ministru cât mai rapid. Mi se pare corectă abordarea, adică nu se doreşte în niciun fel ca această criză politică să fie accentuată.

Calendarul va fi dictat de frecvenţa consultărilor şi de termenul constituţional pe care îl avem pentru prezentarea în Parlament după desemnarea primului ministru. Noi nu facem nominalizare, nu dorim să intrăm în viitoarea formulă guvernamentală. Normal ar fi ca PNL să facă propunerea, pentru că ei şi-au asumat această moţiune. Cred că premierul va fi instalat până la primul tur al alegerilor prezidenţiale", a spus Călin Popescu Tăriceanu, la România TV. 

Reacţie şi pe Facebook 

"O spun din capul locului: pentru România nu e o bucurie să se ajungă la al șaselea guvern în cinci ani, cu atât mai mult într-o perioadă când energiile guvernamentale ar trebui dedicate alcătuirii noului buget. Un buget foarte important, pentru că de forma în care el va fi conceput depinde viitorul țării. Vom avea investiții în infrastructură si în domenii tehnologice de vârf, ori ne vom concentra pe pomeni electorale, pe subvenții ascunse și pe anulări de datorii publice?

Și totuși, sunt momente când un guvern care s-a dovedit ineficient și care și-a epuizat suflul politic trebuie să plece, spre binele tuturor cetățenilor.

Guvernul Dăncilă a căzut pentru că s-a dovedit incapabil să se ridice la înălțimea misiunii sale și pentru că a ignorat avertismentele pe care noi i le-am adresat.

Cramponarea de putere e întotdeauna păguboasă în politică și o spun asta din poziția unui lider care i-a surprins pe mulți tocmai prin refuzul de a se agăța de scaun.

Câteodată trebuie să ai tăria de a dărâma mai înainte de a construi.

De mâine, ne vom gândi ce avem de făcut pe mai departe.

Suntem pregătiți, noi, cei din ALDE, să susținem un cabinet cu adevărat în slujba țării, un cabinet cu mai puține ministere decât cabinetul care astăzi a plecat, cu un program de guvernare cu accente liberale și care să-și ia angajamentul că nu va umbla la chestiuni pe care noi le considerăm inalienabile. Un guvern care să nu îndrepte România din nou spre statutul de republică a procurorilor și a generalilor, care să mențină cota unică și care să nu se atingă de pensile si salariile cetățenilor.

Urmează o perioadă complicată care poate accentua frământările din politică, iar ele pot antrena frământări economice și sociale.

Fac un apel la rațiune, la moderație și la înțelepciune, pentru a găsi împreună cele mai corecte soluții, chiar dacă ele nu vor mulțumi pe toată lumea", a scris Călin Popescu Tăriceanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel