Tăriceanu și Corlățean, gafe electorale la nivel înalt. Vezi ce lege a încălcat posterul cu Obama

Materiale promoționale folosite de Titus Corlățean și Călin Popescu Tăriceanu în campanie pot crea un incident diplomatic, în primul caz, și o acuzație de amatorism, în cel de-al doilea. Pliantul electoral ”Povestea mea”, cu conținut adaptat fiecărui candidat USL, ascunde două gafe monumentale.

Echipa de campanie a fostului premier a împrăștiat în colegiul din sectorul 1, unde candidează, un pliant care îi prezintă cariera, sub titlul ”Povestea mea”. A fost numit premier în 2004, a introdus cota unică, a fost singurul om politic pe care Traian Băsescu nu l-a putut învinge etc. Toate bune și frumoase, dacă n-ar fi pozele din dreapta textului. Una îl arată pe Tăriceanu alături de oameni simpli, la o serbare populară, alta împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea (o fi fost obținut acordul Sfântului Scaun?), iar a treia îl prezintă strângându-i viguros mâna lui...Jose Manuel Barroso.

Operațiunea este riscantă, din două motive. Folosirea președintelui Barroso în campanie ar putea să atragă o reacție de protest a Comisiei Europene, pe de o parte, dar pe de alta nu are sens din punct de vedere electoral. După tensiunile din această vară, când publicul anti-Băsescu a văzut în Barroso un aliat al președintelui suspendat, a-l folosi pe acesta în campanie e o greșeală tactică. Strategia USL vizează atragerea celor 7,4 milioane de români care au venit la referendum. Cu Barroso, poate de nervi.

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, își deapănă ”Povestea” alături de poze cu Michelle și Barack Obama. Implicarea președintelui SUA în campania electorală a ministrului român de Externe este riscantă, din perspectiva reacției Departamentului de Stat. Adversarii din ARD se pregătesc, la rândul lor, să reclame încălcarea legii de organizare a alegerilor, care precizează că nu se poate folosi drapelul României sau al altor state pe materialele electorale. Unde mai pui că nici Obama nu e prea popular pentru electoratul vizat, cel puțin din perspectiva asocierii cu ambasadorul Mark Gitenstein.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel