Călin Popescu Tăriceanu a avut o intervenție telefonică la România TV, unde a spus că o suspendare a lui Traian Băsescu este valabilă.
Acesta a vorbit despre un plan care îi poate termina mai repede mandatul președintelui Traian Băsescu.
"Eu nu cred că Traian Băsescu va demisiona. Ținând cont de încălcările repetate ale Constituției, prin modul în care se raportează la partidele politice... Traian Băsescu a devenit un jucător în adevăratul sens al cuvântului pentru PMP. Aceste comportamente trebuie sancționate. Prin urmare, am propus ca Traian Băsescu să fie suspendat. Am făcut un pas concret și am făcut o cerere de suspendare care rămâne valabilă. Trebuie să sancționăm comportamentul antidemocratic al lui Traian Băsescu", a spus Călin Popescu Tăriceanu la România TV.
"Într-un sens, suspendarea președintelui poate însemna o criză politică. Cu toate acestea, există mecanisme constituționale care nu lasă un vid la conducerea țării. Fie președintele Senatului, fie președintele Camerei Deputaților pot prelua interimatul. Eu, fiind candidat la prezidențiale, nu voi prelua interimatul. Avem soluții. Nu intrăm în niciun vid de putere", a mai zis Călin Popescu Tăriceanu.
O suspendare simbolică
"Putem vorbi și despre o suspendare simbolică, după 17 noiembrie. Ar avea și ea o valoare. Cum am mai apreciat și altă dată, acest demers ar trebui concretizat și prin procedura de demitere, nu doar prin cea de suspendare", a mai zis Călin Popescu Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu