Călin Popescu Tăriceanu a spus că înțelegerea cu PSD nu a căzut, precizând că "am avut și ieri o discuție cu domnul Dragnea. Am comunicat ieri, pe scurt, ceea ce s-a întâmplat la discuție. Așa cum v-am spus, avem și noi și PSD-ul intenția de a realiza un rezultat cât mai bun la București și, sigur că, din această perspectivă, cred că ceea ce trebuie să urmărim este să vedem care sunt cei mai buni candidați și, sigur, că acești candidați să îi desemnăm să ne reprezinte în acele sectoare care au un profil cât mai apropiat de profilul candidaților sau profilul candidaților să fie cât mai apropiat de cel al cetățenilor. Nu e un lucru simplu".
La sectorul 3, candidat sigur: Negoiță. Negocieri pe sectoarele 1,2,4,5
Copreședintele ALDE a adăugat: "Unii sunt deja testați. Pot să vă spun, am făcut sondaje în unele sectoare, nu în toate sectoarele, în București. Știu că și PSD-ul are sondaje și noi am făcut sondaje ca să vedem cum stau candidații, cum sunt percepuți. Am observat ceea ce a apărut și în presă, ieri. Că, într-adevăr, primarii care au funcționat în sectoarele 1, 2, 4 și 5 sunt foarte bine poziționați. nu vorbesc de sectorul 3, pentru că am stabilit cu PSD, va rămâne tot domnul Negoiță să candideze. Dar, mă refeream la acele sectoare și vă pot confirma că au un procent de susținere ridicat. Însă, noi am hotărât să ne prezentăm cu alți candidați. Adică, nu ne prezentăm cu domnul primar de la sectorul 4 sau sectorul 5 care au dreptul să candideze. Ei pot să candideze ca independenți. Eu nu stau să pronunț nume pentru că nu e treaba mea să stau să intru în dialog cu ei. Avem proprii candidați. Dacă actualii primari, care sunt în funcții sau sunt suspendați vor să candideze, o vor face, dar nu din partea noastră. Și nu-i susține nici PSD-ul, din ce știu eu cel puțin până-n momentul de față. N-am auzit un astfel de punct de vedere de la ei. În toate sectoarele avem candidați proprii și PSD are candidați proprii. Dintre candidații noștri și candidații lor o să selectăm pe cei care sunt cei mai potriviți. Mergem împreună, dar trebuie să vedem care sunt cei mai buni candidați. Pentru că, la sectorul 1, vă dau un singur exemplu, este domnul Tudorache, care este președintele organizației și este Laura Chiriac, de la ALDE. Și stăm și cântărim: cine e cel mai potrivit! În funcție de asta alegem și sectoarele și candidații. Evident că nu pot fi doi candidați, dacă mergem pe o listă comună. În momentul de față, aceasta este decizia pe care am luat-o și pe ea începem și construim".
[citeste si]
Ultimatum pentru PSD
Călin Popescu Tăriceanu a spus că nu va mai discuta cu Liviu Dragnea: "Nu mă mai văd cu domnul Dragnea. Domnul Dragnea, din câte știu, astăzi este la Bruxelles. N-am cum să mă văd cu el astăzi, știu că au mâine ședință, noi avem săptămâna viitoare ședință, în care vom stabili aceste lucruri. Nu știu care e ordinea de zi de la PSD. Întrebați-i pe ei".
Întrebat dacă asta înseamnă că fiecare partid își va anunța candidații proprii și mai apoi se va vedea cine pe cine susține, a răspuns: "Nu cred că asta va fi cea mai bună formulă dar, în fine, fără s-o exclud… în mod normal, ar trebui să nu facem anunțuri de câte doi candidați pe același sector, pe aceeași funcție, dacă mergem împreună".