Avocatul Sergiu Andon a explicat, pentru DC News, că modul în care a funcționat justiția de la venirea în funcție a președintelui Traian Băsescu a condus la o decredibilizare a instituțiilor judiciare și că acest lucru se repercutează și asupra modului de percepție a cazului Tăriceanu.
Sergiu Andon spune că pot fi stabilite motive obiective pentru care dosarul Microsoft, ca și altele similare, ar putea privite cu suspiciune, având în vedere modul în care a funcționat justiția în ultima perioadă.
"Cutuma aceasta adâncă (n.r. scoaterea dosarelor din sertar în preajma alegerilor), instituită de la începutul mandatelor lui Băsescu încoace, a depreciat total credibilitatea justiției și a altor autorități judiciare cum ar fi Parchetul, iar însumarea coincidențelor în timp a făcut ca eventualele acțiuni normale să nu mai fie credibile. Aceasta este un rău care se va repara greu, în ani de zile.
La astea se adaugă vechimea cazului (n.r. Microsoft), dar este o obișnuință, fără însă să ne consolăm cu ideea că este o obișnuință, ea fiind una defavorabilă justiției și care își are explicațiile ei: neprofesionalismul anchetatorilor, sărăcia datelor informative și strategia ținerii dosarului la sertar. Suntem la o intersecție a nenumăratelor cauze negative. Imposibil de făcut un pronostic în situația de față. Dar e posibil ca într-o astfel de intersecție să aflăm toate căile astea bătătorite care au dus la decredibilizarea justiției," a explicat cunoscutul avocat pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu