Tăriceanu vrea ANCHETĂ în cazul românilor plecaţi la cules de sparanghel. "Să aflăm care e butonul magic"

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat de ce vrea anchetă în cazul românilor plecaţi la muncă în Germania în plină pandemie. 

"STATUL ROMÂN NU A MURIT. VEDEŢI OPERAȚIUNEA SPARANGHEL!

De când am spus că Operațiunea „Sparanghelul" merită o comisie de anchetă parlamentară, am luat zeci, sute de scatoalce, sub formă comentariilor, de la celebrii hashtagi. Simt nevoia să mă explic.

NU VREM SĂ ANCHETĂM DE CE AU PLECAT ROMÂNII LA MUNCĂ ÎN GERMANIA!!! Pentru că am văzut că asta e tema îmbrățișată de criticii mei. Nu anchetăm de ce au plecat românii pentru că este dreptul fiecărui român să aleagă unde vrea să trăiască și să muncească! Eventual am putea ancheta de ce acolo unde sunt peste 100.000 de persoane infectate cu coronavirus se poate munci, iar în România, unde sunt sub 7.000 (dacă e să ne luăm după autorități), nu se poate.", a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook. 

"Butonul magic"

"Scopul comisiei de anchetă este să descopere care este „butonul magic" care, dacă se apasă, nici starea de urgență și nici ordonanțele militare nu mai contează. Ce buton magic se poate apasă în asemenea fel încât, la numai câteva zile după o convorbire telefonică dintre președințîi român și german, să se poată organiza o operațiune care, în plină stare de urgență, să reușească să adune la un loc 2000 de români? Mulți dintre aceștia, din zone carantinate unde nu intră și nu iese nici muscă, au fost urcați în 50 de autobuze care au parcurs sute de kilometri, noaptea, fără să-i oprească vreun filtru de poliție, să ajungă la 7 dimineață în Aeroportul din Cluj.

În timp ce aceste 50 de autobuze mergeau pe șosele noastre în modul invizibil, în România reală 9.000 de concetățeni erau amendați pentru că nu au avut delcaratia pe propria răspundere, câțiva dintre ei fiind luați la bătaie de polițiști supărați. Ei se adaugă celor alte peste 80.000 care au fost amendați de poliție de când a început starea de urgență (o statistică de care președintele Iohannis este foarte mândru).

Comisia de anchetă sper că va află ce fel de Ausweis au avut cei 2.000 de români că să poată pleca la muncă în Germania, pentru că vrem să dăm și noi același Ausweis românilor care vor să meargă la muncă la ei în țară.", a mai scris preşedintele ALDE. 

"Cine a coordonat lucrurile atât de bine"

"Vrem să știm cine a intervenit pe lângă celulă de urgență și criză, sau cum îi zice, că să vină cu o Ordonanță Militară care să permită exportul de români în Germania.

Vrem să știm cine a coordonat atât de bine lucrurile, că de la această Ordonanță Militară, dată noaptea, că hoții, să fie posibil că în 24 de ore 2.000 de români să fie mișcăți de-a lungul și de-a latul țării, fără să-i întrebe nimeni de sănătate, fără să aibă vreun contract, vreo declarație pe proprie răspundere, vreun bilet de avion sau, în cazul unora, nici măcar să nu știe unde anume merg.

Vrem să știm cum poate fi apăsat un asemenea buton, pentru că de o luna de zile de când e starea de urgență așteptăm că un asemenea buton miraculos să fie folosit la importul de măști și echipamente medicale, că să nu mai trimitem doctorii la lupta fără arme. Acest buton magic trebuie folosit la a bagă apă pe canalele de irigații că să putem avea ceva grâu în hambare. El trebuie folosit și la a găsi un sistem de învățământ online, pentru că cel pe care îl oferă cei de la Ministerul Educației este o glumă proastă.

Acest buton magic poate fi apăsat chiar pentru a-l elibera pe Iulian Gherguț, răpit de Al-Quaida în urmă cu 5 ani. Cam de când e dl Iohannis președinte.

Nu în ultimul rând, trebuie să vedem cine sunt persoanele care pot să apese un buton atât de magic încât să rapuna încăpățânarea birocrației românești. Pentru că, în aceste vremuri grele, poate e mai bine să fim conduși de păpușari, în loc de păpușile lor.", a conchis Călin Popescu Tăriceanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel