Tarife de referință la reparațiile auto, pe modelul de la RCA. Acestea vor fi calculate anual în baza datelor colectate de RAR

Tarife de referință la reparațiile auto, pe modelul de la RCA. Acestea vor fi calculate anual în baza datelor colectate de RAR / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Tarife de referință la reparațiile auto, pe modelul de la RCA. Acestea vor fi calculate anual în baza datelor colectate de RAR / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Potrivit vicepreședintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, tarifele de referinţă la ora de manoperă pentru reparaţiile auto se vor publica şi vor fi calculate anual.

Tarifele de referinţă la ora de manoperă pentru reparaţiile auto se vor publica şi vor fi calculate anual, a declarat ieri vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, menţionând că aceste tarife de referinţă nu vor fi impuse. Consiliul Concurenţei propune stabilirea unui tarif de referinţă la ora de manoperă pentru reparaţiile auto, în condiţiile în care obligativitatea decontării directe între companiile de asigurări creează premisele ca preţurile RCA să crească.

„Nimeni nu stabileşte tariful de referinţă. Tariful de referinţă se calculează. Tariful de referinţă este rezultatul unor calcule care au la bază datele reale din piaţă şi pentru ca aceste date să fie corect colectate se va împuternici RAR (Registrul Auto Român) să facă aceste colectări de date din piaţă, ei având obligativitatea supravegherii dintr-un anumit punct de vedere a tot ce înseamnă altceva decât zona asigurărilor – şi aici ne referim în special la unităţile reparatoare din toate zonele ţării. Ei vor avea obligaţia publicării unei liste cu service-urile autorizate de către RAR şi această informaţie va fi obligatoriu preluată atât de către BAAR (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) cât şi de societăţile de asigurare şi îşi vor pune pe site-urile proprii aceste informaţii colectate şi publicate de către RAR”, a menţionat Cristian Roşu, la Conferinţa anuală a BAAR „Asigurările auto – înapoi în viitor”.

Tarifele nu vor fi impuse

De asemenea, potrivit vicepreşedintelui ASF, RAR va colecta aceste informaţii vizavi de preţurile care se practică în zona/arealul lor de competenţă şi de expertiză şi acestea vor fi furnizate unei societăţi cu expertiză în zona financiară. „Toate aceste elemente organizatorice şi procedurale se vor reglementa prin acel grup de lucru de care vorbea Consiliul Concurenţei şi l-am construit astfel încât să îi creăm o imparţialitate cât se poate de mare şi o autonomie, astfel încât să nu fie acuzat că este partinic. Din acel grup de lucru vor face parte reprezentanţi ai societăţii civile, ai transportatorilor. Când zic societatea civilă mă refer atât la societăţile de consumatori, Protecţia Consumatorului, Consiliul Concurenţei, ASF, BAAR şi mediul academic care să certifice instrumentele pe care le va avea la dispoziţie această societate care va fi nominalizată pentru calcularea acestor tarife de referinţă. Odată calculate tarifele de referinţă, ele se vor publica şi vor fi calculate anual”, a adăugat Cristian Roşu.

Potrivit vicepreşedintelui ASF, aceste tarife de referinţă nu vor fi impuse, la fel cum tariful de referinţă a RCA-ului nu se impune niciunei societăţi de asigurare, aşa cum cursul valutar nu se impune niciunei bănci în decontări.

„Vrem să conştientizăm pe toată lumea vizavi de onestitatea cu care ar trebui să lucrăm şi să operăm în această piaţă. Am fost de acord şi cu posibilitatea construirii unei case de clearing care va fi tot în sarcina BAAR. Această casă de clearing va trebui să o construim când piaţa va fi echilibrată, când vom avea foarte puţine discrepanţe sau discrepanţele vor fi suficient de sustenabile, astfel încât o casă de clearing să fie funcţională corect. Pentru a construi această casă de clearing vor trebui construite fonduri în timp. Noi, în analizele pe care le facem, apreciem că într-un interval de doi-trei ani ar fi un interval minimal în care să se strângă o sumă suficientă, astfel încât să înceapă să funcţioneze această casă de clearing. Ea va fi ca o opţiune pe care să o avem la îndemână, astfel încât în momentul în care va fi oportun să putem să o construim. Şi pentru că este bine să o introducem de acum în lege, pentru că orice modificare va necesita un timp îndelungat.”, a precizat Cristian Roşu.

Acesta a mai spus că în piaţa de asigurări nu se prevede niciun faliment

„La momentul acesta, din câte ştiu, Fondul de Garantare are peste 650 milioane lei sold, iar în lucru ei au în momentul de faţă un număr foarte mic de cereri de plată din scurgerea falimentelor pe care le-au avut în administrare”, a adăugat vicepreşedintele ASF, menţionând că analizele autorităţii nu arată că în 2021 sau 2022 ar putea să se întâmple ca presiunea asupra Fondului de Garantare să crească.

Ministerul Finanţelor a publicat, în data de 26 ianuarie 2021, pe propria pagină de Internet, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă ce vizează decontarea directă obligatorie între asigurătorii de RCA.
Decontarea directă este în prezent un serviciu facultativ, prevăzut în contractul RCA, care permite, contra unui tarif suplimentar, ca în caz de daună provocată din vina unui terț să te adresezi propriului asigurător RCA, urmând ca acesta să întreprindă demersurile necesare avizării, constatării și despăgubirii daunei respective. Ulterior, asigurătorul tău RCA își recuperează banii de la asigurătorul RCA al șoferului vinovat de accidentul auto.

Acest serviciu de decontare directă între asigurătorii RCA va deveni obligatoriu, potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență supus dezbaterii publice de Ministerul de Finanțe, precizează BizBrașov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel