Compania Naţională Tarom va opera, din martie, cinci zboruri pe săptămână către Bucureşti şi retur, de pe aeroporturile din Baia Mare şi Satu Mare, a informat Consiliul Judeţean Maramureş.
"Vestea primită azi mă bucură şi dovedeşte faptul că ne îndeplinim promisiunile făcute maramureşenilor. Aşa cum am anunţat, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii Tarom s-a decis ca, începând cu data de 4 martie 2019, compania naţională aeriană să opereze cinci zboruri pe săptămână pe ruta Baia Mare - Bucureşti şi retur, de luni până vineri", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, potrivit comunicatului citat.
"Urmează să discutăm şi despre creşterea activităţii Aeroportului, dar şi despre dorinţa pe care o avem cu toţii, aceea de a aduce înspre şi dinspre Baia Mare cât mai multe zboruri internaţionale. Până în prezent, trei mari operatori de turism vor opera zboruri din Baia Mare către Antalya (Turcia) şi retur, în perioada iunie - septembrie 2019, însă, odată finalizate lucrările care se desfăşoară în jurul aeroportului, vom avea şi foarte multe curse cargo", a spus Gabriel Zetea Gabriel Zetea.
În notificarea operatorului aerian naţional adresată CJ Maramureş se menţionează că începând cu data de 4 martie 2019, TAROM îşi modifică programul de zbor pentru Baia Mare şi Satu Mare, iar aeronavele TAROM vor opera cinci zile pe săptămână de pe ambele aeroporturi, către Bucureşti şi retur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu