TAROM va avea în scurt timp un nou director general.
TAROM a demarat procedura de selecție de candidaţi pentru nominalizarea în vederea numirii directorului general. Cei care și-au dorit să intre în cursa pentru acest post sau pentru funcțiile de director financiar, directorul comercial și directorul operațional ai companiei au trebuit să își depună dosarele de candidatură până la data-limită de 23.10.2024, în format letric la Registratura C.N.T.A.R. Tarom S.A., dar și să le transmită în format electronic prin e-mail.
Acum câteva zile DC NEWS a transmis către TAROM o solicitare de presă, în temeiul Legii 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, în care a cerut mai multe clarificări în privința anunțului pentru postul de director general al companiei.
"Responsabilitatea derulării procedurii de selecție a echipei de management revine Consiliului de Administrație (CA) al TAROM, conform legislației în vigoare. Astfel, potrivit prevederilor legale, anunțul de recrutare a fost publicat în conformitate cu Art. 35, alin (6) din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Conform acestui articol, publicarea anunțului trebuie realizată pe prima pagină a site-ului întreprinderii publice, într-un loc vizibil, în cel puțin două publicații economice și/sau financiare de largă răspândire și pe cel puțin o platformă sau un site de recrutare de resurse umane cu vizibilitate națională", ne-a răspuns TAROM în legătură cu procedura de publicare a anunțului de selecție pentru acest post.
"Data limită pentru depunerea dosarelor de candidatură este inclusă în anunțul de selecție pentru poziţia de Director General, Director Economic, Director Comercial și Director Operațional ai C.N.T.A.R TAROM SA, la capitolul IV. Depunerea dosarelor de candidatură: “Dosarul de candidatură se depune până la data-limită de 23.10.2024, potrivit art. 19 alin. (3) din Anexa nr. 1 la H.G. nr.639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice”.", a mai transmis TAROM.
Întrebați de ce nu apare numele și contactul firmei care realizează concursul, reprezentanții TAROM ne-au răspuns: "Numele și contactul firmei care asistă Consiliul de Administrație al TAROM în derularea procedurii de recrutare reprezintă o informație secundară în contextul general al anunțului și comparativ cu criteriile de competență necesare, definite pentru a identifica și atrage candidați eligibili. Aceste informații sunt însă menționate în anunțul de selecție pentru pozițiile de Director General, Director Economic, Director Comercial și Director Operațional, la capitolul IV. Depunerea dosarelor de candidatură".
"Criteriile de eligibilitate pot fi interpretate ca fiind o dedicație a acestei funcții pentru o persoană anume? De ce se solicită ca cei 7 ani în activitatea de conducere să fie dobândiți anume în cadrul unor întreprinderi publice ori societăți cu cifra de afaceri de cel puțin 200 mil euro și cel puțin 500 de salariați? De ce se consideră că o persoană care a condus o întreprindere cu o cifră de afaceri de 180 de mil de euro spre exemplu, nu este potrivită pentru acest post?", a fost o altă întrebare a DC NEWS.
"Criteriile de eligibilitate stabilite pentru poziția de Director General nu sunt destinate unei persoane anume, ci urmăresc atragerea unor candidați cu un nivel foarte ridicat de competență, adecvat importanței și complexității companiei TAROM, în calitate de transportator aerian național.
Alegerea de praguri similare sau apropiate cu cele definite în aceste criterii de selecție poate părea facilă, însă acești parametri reflectă necesitatea de a avea candidați cu experiență relevantă pentru un mediu complex, precum sectorul transporturilor aeriene, și o experiență semnificativă în gestionarea unor organizații de mari dimensiuni, cu un nivel ridicat de responsabilitate și complexitate, similar celor necesare pentru conducerea TAROM", a răspuns TAROM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu