TAROM: Programul de operare al zborurilor pe Aeroportul Henri Coandă nu va fi afectat. Compania Aeroporturi București nu a sancționat operatorul aerian

Programul de operare al zborurilor TAROM pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă nu este afectat, iar Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) nu a instituit sancţiuni operatorului naţional aerian, transmite, luni, compania, prin intermediul unui comunicat.

Reacţia companiei vine în urma unor informaţii apărute în presă conform cărora Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti ia în calcul încetarea prestării serviciilor către TAROM, dar şi iniţierea acţiunilor judiciare privind insolvenţa companiei aeriene.

"În urma informaţiilor apărute în spaţiul public în ultimele ore, conform cărora Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) ia în calcul suspendarea prestării oricăror servicii către operatorul naţional aerian, compania TAROM informează clienţii săi că o asemenea situaţie este total nerealistă, nefiind instituite sancţiuni din partea CNAB către TAROM. Înainte de orice, cu privire la relaţia contractuală dintre TAROM şi CNAB, este foarte important să facem precizarea că TAROM se asigură prin toate mijloacele că îşi va îndeplini obligaţiile financiare, precum şi faptul că TAROM poate garanta recuperarea acestei datorii. Deşi ultimii ani au fost extrem de dificili pentru toţi operatorii aerieni din lume (pandemia COVID), cu atât mai mult pentru o companie greu încercată aşa cum este Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române, TAROM va depune toate eforturile pentru ca obligaţiile pe care le are faţă de partenerii săi să fie onorate", se spune în comunicat.

TAROM informează pasagerii că programul de operare al zborurilor nu va fi afectat în vreun fel, neexistând vreun un motiv de îngrijorare pentru aceştia.

Şi CNAB a dat asigurări, tot în urma informaţiilor din presă, că nu există vreun risc de întrerupere a operaţiunilor TAROM pe aeroportul Henri Coandă.

"Referitor la informaţiile apărute public privind includerea pe ordinea de zi a AGOA CNAB din 10 octombrie a subiectului datoriilor TAROM către CNAB, precizăm următoarele: nu există vreun risc de întrerupere a operaţiunilor TAROM pe aeroportul Henri Coandă; CN Aeroporturi Bucureşti a întreprins din timp acţiuni de garantare a debitului CN TAROM SA şi nu a identificat motive pentru întreruperea furnizării de servicii comerciale către această companie", a afirmat purtătorul de cuvânt al CNAB, Valentin Iordache.

Avocatul Cătălin Dancu, membru în CA Tarom, a găsit soluția pentru Tarom în baza unei decizii mai vechi a ÎCCJ, valabile și astăzi, care interzice, în situații precum cea de față: Aeroportul, proprietar teren în baza unei decizii guvernamentale și Tarom, proprietar hangar amplasat pe acel teren în baza aceleiași hotărâri.


Suma încasată și care ar trebui returnată este fabuloasă, ținând cont de perioada extrem de lungă pe care se întinde încasarea ilegală - se estimează la peste 25 milioane de euro fără dobânzi si penalități.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel