TAROM a încheiat prima jumătate a acestui an cu pierderi de 28,6 milioane de lei, după ce, în cel de-al doilea trimestru pierderile operatorului aerian s-au redus la jumătate față de cele din primele trei luni, potrivit unui comunicat al companiei remis, vineri.
"Bugetul de venituri și cheltuieli prevedea, pentru aceeași perioadă (S1 — n.r.), o pierdere de 3,4 milioane RON. Pierderea de 49,9 milioane RON înregistrată la finalul primului trimestru a fost redusă la jumătate pe parcursul trimestrului II, astfel încât la finalul primului semestru pierderea totală este de 28,6 milioane RON. Trebuie spus că, în domeniul aviatic, primul trimestru al anului este cel mai slab și că, în această perioadă, companiile aeriene înregistrează cele mai reduse venituri', se precizează în comunicat.
Potrivit acestuia, pierderi neprevăzute au fost generate în special de problemele tehnice care au condus la anularea sau întârzierea anumitor curse, determinând astfel plata unor penalități neplănuite și reducerea veniturilor, fapt care a avut un impact semnificativ asupra cifrelor finale.
"Performanța slabă a fostei conduceri executive în perioada ianuarie — martie 2016 a avut de asemenea un impact negativ asupra rezultatelor financiare. De altfel, acesta a fost și unul din motivele pentru care, în martie, Consiliul de Administrație a decis să facă schimbări în echipa de management', subliniază sursa citată.
[citeste si]
În condițiile în care a doua jumătate a anului este cea mai profitabilă în aviație, acoperind sezonul de vârf pe timpul verii și luna decembrie, reprezentanții operatorului aerian național estimează că, la finalul lui 2016, nivelul pierderilor nu va depăși suma prevăzută în bugetul aprobat de Guvern, respectiv 6,9 milioane de lei.
La începutul lunii august, Consiliul de Administrație al TAROM a decis ca Dan Plaveti să preia temporar atribuțiile de director general al companiei, iar Gabriel Stoe să revină ca director financiar.
Christian Heinzmann a fost revocat din funcția de director general al TAROM la sfârșitul lunii martie a acestui an.
Un raport al Corpului de Control al Ministrului Transporturilor, publicat în primăvară, arăta că TAROM a înregistrat, în ultimii doi ani, mai multe deficiențe tehnice și administrative, care au determinat un număr foarte mare de curse anulate sau întârziate, cu consecințe negative asupra bugetului companiei, constând inclusiv în plata unor despăgubiri în valoare de aproximativ un milion de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu