Compania TAROM operează zboruri zilnice către Statele Unite ale Americii (SUA), începând cu 1 februarie 2024, preţul biletelor pornind de la 608 euro pentru o călătorie dus-întors, cu bagaje şi taxe incluse, a anunţat miercuri operatorul aerian naţional.
'Începând cu data de 1 februarie 2024, compania TAROM operează în parteneriat cu Air Europa şi ITA Airways zboruri zilnice, dus-întors, între aeroportul 'Henri Coandă' (OTP) din Bucureşti şi Statele Unite ale Americii, respectiv New York (JFK) şi Miami, cu escale optime în Madrid sau Roma. SUA devine o destinaţie mai accesibilă pentru publicul larg, atât din punct de vedere al frecvenţelor, cât şi din cel al preţurilor şi serviciilor incluse', se arată în comunicatul companiei.
Astfel, pasagerii care aleg serviciile TAROM beneficiază în luna februarie de ofertele transportatorului aerian naţional pe cele două destinaţii din SUA menţionate.
'Tarifele biletelor de avion pornesc de la 608 euro, pentru New York, aeroport JFK, şi de la 785 euro, pentru Miami. Preţurile se aplică pentru călătoriile dus-întors şi includ bagajul de mână, bagajul de cala (1 bagaj de 23 de kg), precum şi taxele aferente', precizează operatorul aerian. De asemenea, împreună cu partenerii săi din alianţa Sky Team, respectiv Air Europa şi ITA Airways, TAROM are în plan, în scurt timp, completarea rutelor de zbor şi către alte destinaţii din SUA, majorarea frecvenţelor de zbor şi a ofertelor tarifare.
Biletele sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul www.tarom.ro şi în agenţiile TAROM sau la agenţii acreditaţi. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.
Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).
În urma unui val de critici după publicarea în Monitorul Oficial a anunțului de renunțare la ruta București-Londra, Tarom a anulat vânzarea slotului de pe cel mai mare aeroport al Marii Britanii.
Surse DCNews au informat, ieri, că Tarom dorea să vândă slotul său istoric pe relația cu Anglia pentru numai 22 de milioane de lire sterline, o sumă mult prea mică dată fiind importanța rutei (SAS a vândut un slot pe Londra cu circa 70 milioane dolari înainte de pandemie). Renunțarea la zborurile București-Londra ar fi avut și un impact electoral, deoarece manevra afecta un segment important al diasporei. În Marea Britanie se află în prezent aproximativ 14% din totalul emigrației românești din Europa. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu