Tasarea craterului din Slănic prezintă urme de stabilizare, anunță prefectul

FOTO: Facebook @DSU
FOTO: Facebook @DSU

Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a anunțat că tasarea craterului de la Slănic prezintă urme de stabilizare, după o evaluare detaliată a situației desfășurată împreună cu experți și reprezentanți locali. Informația a fost transmisă prin intermediul unui comunicat de presă.

„În urma constatărilor făcute aseară la faţa locului, împreună cu prof. univ. dr. ing. Manole Stelian Şerbulea, cu reprezentantul Apelor Române, Grădinaru Florin Adrian, şi alături de primarul oraşului Slănic, Costea Daneluş, am constatat că tasarea prezintă urme de stabilizare”, a informat, duminică, prefectul judeţului Prahova, într-un comunicat de presă.

Prefectul a subliniat că situația va fi monitorizată în continuare, iar orice modificări ulterioare vor fi aduse la cunoștința opiniei publice.

Săptămâna trecută, o stradă din orașul Slănic, județul Prahova, s-a prăbușit pe o suprafață de peste 60 de metri pătrați, formând un crater cu o adâncime de aproximativ doi metri. Această situație a determinat autoritățile să evacueze locuitorii din zonă, un număr de peste 40 de persoane fiind afectate de această decizie, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel