Tasin Gemil, fost deputat român în legislatura 1992-1996, ales în județul Constanța pe listele partidului Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, dar şi fost ambasador al României în Azerbaijan și Turkmenistan, a avut parte de un dialog deloc plăcut cu un medic din Constanţa, de la Spitalul Municipal.
"Azi, 09.10.2023, am fost nevoit să ajung la Secția de Urgență a Spitalului Municipal din Constanța. Era vorba de o inflamație, care creștea de câteva zile și îmi producea dureri serioase. Am încercat să rezolv chestiunea la o clinică privată. Dar, clinicile la care am apelat mi-au zis că nu au medic specialist pentru un asemenea caz și m-au îndrumat către Urgența de la Spitalul Mare.
Ajuns acolo, am fost pus în așteptare. Era pentru prima oară când ajungeam la acest spital ca pacient. După mai bine de două ore, pe la orele 13.30-14.00, am fost introdus în secția de Urgențe Minore. Asistentele de aici m-au tratat cât se poate de normal. După o vreme, a venit un doctor tânăr, de circa 30-35 de ani, probabil medicul de gardă. În timpul consultului, mi-am permis să-i zic „dragă dle. doctor”, cu intenția de a crea o legătură amiabilă, dat fiind faptul că acest medic afișa o mină prea severă. Atât mi-a trebuit!
Doctorul a ținut să mă sancționeze imediat, spunându-mi cu un ton răstit: „Nu sunt dragă cu dv., să vă adresați cu „dle doctor”.
„Îmi pare rău dacă v-am deranjat - i-am răspuns -, dar am 80 de ani și am fost profesor, fiind obișnuit cu acest apelativ față de tinerii care m-au înconjurat”.
„Aici nu sunteți profesor, ci doar pacient, iar eu sunt doctor!”, mi-a replicat el tăios, cu un ton agresiv și de superioritate vădită.
Nu contează aici numele acestui medic obraznic. El există și, din păcate, face parte din generația tânără. Pentru asemenea medici, pacientul nu este om, ci doar pacient, adică cineva care are nevoie de bunăvoința lui și față de care el se simte net superior. Medicii de astăzi din România au ajuns la salarii aproape egale sau chiar mai mari decât colegii lor din restul Uniunii Europene.
Dar, între acest medic din Constanța și medicii pe care i-am cunoscut eu, ca pacient, de exemplu, în Suedia, diferența este enormă (Copiii mei, toți trei, sunt medici în Suedia). În primul rând, medicii și întregul personal medical tratează pacientul ca pe un om aflat în suferință, față de care el, ca medic sau asistentă, este obligat, prin jurământ și statut, să-l ajute. Întregul personal al oricărei unități medicale din Suedia este obligat să aibă atitudine binevoitoare față de pacient, să fie respectuos și să-i cultive încrederea ca un prieten. Zâmbetul afișat este o regulă respectată strict de tot personalul medical. Un medic ca cel pe care l-am întâlnit eu astăzi în Spitalul Mare din Constanța ar fi fost adus imediat în fața Colegiului și chiar a Tribunalului.
Ofensa adusă unui pacient de un cadru medical este infracțiune în Suedia, probabil și în restul țărilor din UE și nu numai.Acest medic din Constanța m-a ofensat, prin reacție și ton, fapt ce mi-a provocat creșterea bruscă a tensiunii. Dna. asistentă care mi-a pansat mâna a observat cum îmi tremurau degetele de nervi.
Peste o oră, când am ajuns acasă, soția a sesizat starea mea și mi-a luat tensiunea, care era încă destul de mare, ca și pulsul și ritmul cardiac (15-80-90). Prin atitudinea lui grosolană și infatuată, acest doctor de la Urgență era să-mi provoace o afecțiune mult mai gravă decât cea pentru care îi cerusem ajutorul de medic", a scris Tasin Gemil pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu