Un bătrân din Pitești, care în urmă cu o săptămână a împlinit 100 de ani, a primit aplauzele membrilor comisiei și ale celorlalți alegători prezenți la secția de votare, unde acesta a venit să-și exprime opțiunea la referendum, însoțit de fiica sa, în vârstă de 79 de ani.
[caption id="attachment_213426" align="alignleft" width="399"] Sursa foto: Mediafax[/caption]Alexandru Zamfirescu, în vârstă de 100 de ani, a votat duminică la Pitești, el precizând că niciodată nu a lipsit de la vreun scrutin, cu excepția "celor 13 ani de puşcărie politică".
Prezent la secția de votare din cartierul Trivale, împreună cu fiica sa, Măndica Duca, în vârstă de 79 de ani, Alexandru Zamfirescu a declarat că nici nu mai știe de câte ori a votat în viața sa, după ce președintele secției de votare l-a aplaudat împreună cu ceilalți membrii ai comisiei și cu o parte dintre votanți aflați în secție, felicitându-l pentru cum arată. "Vedeţi fără ochelari, aveţi 100 de ani ? Nu se poate, arătaţi extraordinar, parcă aveţi 50, hai 60 de ani, este extraordinar", a spus preşedintele secţiei de votare.
Bătrânul a ținut să precizeze că atunci când s-a întâmplat să lipsească de la votare, a fost pe perioada celor 13 ani, în care a fost încarcerat din motive politice, el dezvăluind ulterior și care este secretul longevității.
"Nu mi-a fost greu să vin, sunt sănătos, nu ştiu să vă spun de câte ori am mai votat. Eu de la 21 de ani tot votez. Atunci, pe vremea mea, de la 21 de ani aveai drept de vot. Cu fraudele, ce să vă spun, fraudele sunt de când lumea. În 1946, de exemplu, lumea a votat masiv pentru ţărănişti, dar s-a făcut fraudă mare, s-a făcut şi un cântec: «Foaie verde de cicoare/votăm ochi şi din urnă iese soare». 70 la sută au votat cu ţărăniştii, şi au ieşit 96 la sută comuniştii. (...) Ce să vă mai spun, secretul longevităţii este să duci o viaţă liniştită, fără supărări şi fără necazuri deşi eu am fost şi pe front, am făcut şi 13 ani de puşcărie, am fost deţinut politic, temniţa comunistă", a declarat Alexandru Zamfirescu.
Fiica lui Alexandru Zamfirescu are 79 de ani şi spune că nu puţine sunt cazurile în care cei care o văd cu tatăl ei cred că acesta este soţul, în condiţiile în care bărbatul "arată excelent şi are o minte iute".
"Eu am votat mereu, am votat şi la locale, iar tata a votat şi el atunci. Lumea credea că îi sunt nevastă, nu fiică, asta mă face să mă simt mândră de tatăl meu, care arată foarte bine la vârsta lui. Eu am stat de două ori jos, că am mai obosit aici, dar tatăl meu a stat lângă mine în picioare, este neobosit. Acum o săptămână l-am sărbătorit de centenar, a făcut 100 de ani, este extraordinar. Arată foarte bine şi are o minte iute", a declarat fiica lui Alexandru Zamfirescu.
Atent la toate detaliile procesului de votare, bătrânul și-a recuperat după ce și-a exprimat votul, cartea de identitate primită recent și care este valabilă până la sfârșitul anului 2099.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News